28 mai 2017

Delirul entuziast (9)


O notorie matracucă sorosistă care se dă "de dreapta", Andreea Paul (ex- Vass). Ex-PDL, acum la PnL. "Dă leul pe euro", de fapt nu dă un leu pe interesul naţional. Nicio menţionare a efectelor negative (vezi Grecia!), mereu auzim mantra cu "participarea noastră la masa deciziilor". Ca şi când am avea lideri care participă la procesul luării deciziilor, şi care le negociază cu bună-credinţă.

Ivan a avertizat: România va fi forţată să adopte euro "până în 2025", se va trece peste orice criteriu de convergenţă, la o adică. PDL a dispărut din cauza aplicării măsurilor de austeritate pentru trecerea la euro, mascate drept "măsuri anticriză". USL, PSD şi ALDE aplică aceeaşi reţetă, însă disimulat. Aici am semnalat doar un personaj care a reluat tema trecerii la euro, temă care după Brexit a fost "reînviată". Au mai făcut-o recent Stolojan şi Isărescu. Înainte de plecare, Ciocloş a înfiinţat "comitetul interministerial pentru trecerea la moneda euro", iar GrindeAnus l-a activat. S-ar putea să ne trezim prea târziu.


DAU LEUL PE EURO!

De ani buni ni se tot explică de către băieții deștepți de sistem cu salarii de vreo 10 mii de euro pe lună de ce nu e bine ca România să intre în zona Euro, de ce trebuie permanentizată amânarea datei aderării. Ba chiar unii scriu vreo 240 de pagini de ce e bine așa.

Peste 3 milioane de români au ales să se integreze individual și activ în zona Euro. România i-a marginalizat și nu a știut să folosească munca și inteligența lor. Nici măcar semnalul lor nu ne trezește din inerția sistemului?! EI AU DAT LEUL PE EURO.

La dezbaterea generată de ziarul Bursa am spus clar: România în Euro este următorul obiectiv de țară și ar fi bine să-l onorăm urgent. Decalajele din interiorul României sunt mai mari decât cele din zona Euro. Nu reiau argumentele tehnice - ne sunt favorabile. Nu ai cum să fii la masa cea mai importantă a deciziilor fără să te așezi curajos, nu aplecat, nu smerit, ci curajos în negocierile intrării României în zona Euro. Negocierea pentru intrarea României în zona euro abordată din perspectiva intereselor economice, sociale și politice ale românilor ar fi o nouă abordare. În paralel, centrarea dezbaterii publice și a deciziilor interne spre competitivitate ar fi a doua noutate absolută necesară. Pentru asta DAU LEUL PE EURO!

2 comentarii :

Riddick spunea...

La A P(V) trecerea la euro este "în repertoriu" de ani de zile...

http://riddickro.blogspot.ro/2014/01/delirul-entuziast-4.html

Riddick spunea...

Delirul entuziast: #1, #2, #3, #4, #5, #6, #7, #8, #9


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: