13 iulie 2012

Parlamentul va scoate condiția de validare prin participarea a minim 50% pentru TOATE referendumurile



Scrisesemnu e (numai) pentru Băsescu, ci și pentru referendumul de revizuire a Constituției. S-ar putea să mai fie și pentru altceva, anume pentru noul Tratat UE (post - Tratatul de la Lisabona), precum și pentru un posibil al doilea referendum constituțional care ar urma să implementeze clauzele noului tratat european. Doar guvernul a comunicat "poziția României" față de această chestiune (și cum ar putea USL să se opună "proiectului" ?)

M-ar confirma și Cotidianul: "CCR nu ţine cont de organismele Comisiei Europene. Parlamentul va decide dacă va fi sau nu cvorum la referendum".

S-a publicat în ultimele zile pasajul din Codul de bune practici in materie de referendum al Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept ("Comisia de la Veneția"), în care scrie negru pe alb că nu este necesar cvorumul la un referendum ! Halal democrație modernă ! Probabil această recomandare a apărut după referendumurile  din 2005 care au avut loc în Franța și Olanda, și care au respins "Constituția Europeană".
7. Cvorum

Nu se recomandă următoarele:

a. un cvorum (prag, procentaj minimal) de participare, întrucât îi asimilează pe cei care se abţin cu partizanii votului negativ;

b. un cvorum de aprobare (acceptarea de către un procentaj minimal din numărul alegătorilor înscrişi), întrucât riscă să creeze o situaţie politică dificilă în cazul când proiectul este adoptat cu o majoritate simplă, inferioară însă cvorumului (pragului) necesar.
Prea multe nu mai rămân de spus, decât că asistăm la atacuri furibunde împotriva democrației reprezentative, cu sprijin extern. Și aș putea plusa - chiar la comandă externă. Să nu pierdem din vedere că Gitenstein sprijină decizia lui Ponta de a se convoca parlamentul, deși se poate emite o altă ordonanță în acord cu decizia CCR, iar Barroso inventează reguli noi de alegere a Avocatului Poporului, când de fapt trebuie reparat abuzul și repusă în funcție  persoana demisă.

2 comentarii :

Riddick spunea...

Vor să treacă peste cenzura majorității, spre guvernul european, apoi spre cel mondial. Manufacturând procese democratice artificiale, de laborator.

1-Are demosul un viitor în epoca globalizării, a reţelelor de comunicare instant şi a frontierelor libere ?
2- Mai este încă "demos"-ul o noțiune compactă, un corp cu o "voinţă" şi o "identitate" care durează peste timpuri ?
3- Mai este demosul o noțiune coerentă în epoca bloggerilor politici ?
4- Mai este timp pentru o politică autentică, care să reflecte caracterul pluralist al realităţii ?

http://riddickro.blogspot.ro/2012/03/totalitarismul-inversat.html

Riddick spunea...

ÎNTREBAREA ÎNTREBĂRILOR :

VA CONTESTA PDL LA CURTEA CONSTITUȚIONALĂ LEGEA REFERENDUMULUI, DACĂ USL VA SCOATE CONDIȚIA DE VALIDARE, ADICĂ PARTICIPAREA A MINIM 50% DINTRE ALEGĂTORI ?


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Alina Inayeh, 2021 ("Ce cred românii despre Est şi Vest" - sondaj): "[...] toți acei 30%, care mie îmi dau foarte multă bătaie de cap, cred că țările occidentale, deci nu numai UE, ci țările occidentale luate așa, ca pachet, au adus mai mult rău decât bine României. Și există un număr îngrijorător de mare, 67% dintre români, deci două treimi dintre ei, care cred că interesul național trebuie păstrat, trebuie salvat, trebuie luptat pentru el chiar dacă asta înseamnă pierderea calității de membru UE. [...] deci dacă interesul național o cere, să se ducă UE unde o vrea, pentru că interesul național este mult mai important. Ne apărăm cu dinții ceva ce nu înțelegem ce. Nu știm exact ce înțeleg românii prin interesul general.

 

Postări populare: