29 iunie 2013

Devine previzibil


Băsescu va anunţa convocarea "referendumului său" (-bis) pentru 2013, mai înainte ca USL să oficializeze hotărârea de a-l amâna pe cel de regionalizare (de "revizuire a Constituţiei") pentru 2014. Ponta: "O să discut când mă întorc în țară cu colegii din USL și cu celelalte forțe politice. CCR ne-a dat voie după un an de zile. E mai greu de înțeles acest an. De ce ne-a întârziat un an ? Nu mai contează".
#şulfe   #PontaBass
Băsescu le-a dat oportunitatea să-l poată valida cu prag redus la 30%, şi prin cuplarea cu alegerile prezidenţiale din 2014, ca să fie o prezenţă mai mare. CĂ ÎN TOAMNA ASTA NU SE VALIDA NICI CU 30% ! Numai că ar fi mai dificil de argumentat de ce ar trebui să dureze două zile (aşa era planificat - neoficial - pentru această toamnă), probabil se va risca totul într-o singură zi.

Primul referendum este planificat să eşueze prin nevalidare, pentru a nu mai fi obiecţii (la cel "principal") că se menţine parlamentul unicameral: "s-a sucit Boboru' ! deci - bicameral !", şi ca să apară Băsescu drept victimă a CCR (unde acum are o majoritate de 6:3, dacă includem şi omul UDMR-ului). CCR, care a amânat aplicarea pragului de validare de 30% cu un an, Băsescu "beneficiind" la referendumul său de pragul actual de 50%. De asemenea, cade singurul motiv oficial al PDL-ului de a boicota referendumul constituţional ("nu prevede - revizuirea - parlament unicameral cu maxim 300 de mandate").

Referendumul din 2014 va fi validat "din burtă", ca în 2003, în eventualitatea că nu va participa 30% din electorat. De o majoritate la CCR a USL şi UDMR, de 5:4 (după ce va pleca la CEDO Iulia Motoc), ca să fie Băsescu din nou scos din cauză ("pâi, nu mai am majoritate la CCR...") şi să rămână credibil pentru idioţii care-i vor credita făcătura - (Partidul) Mişcarea Populară.

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: