12 august 2017

Un fel de Sabin Gherman cu accente patologice mai pronunţate, şi mai rudimentar


Acest Emil Aluaş, care se descrie permanent drept "ardelean" şi practic un expat mitteleuropean prin România (...Mare). Căruia îi suspectez un dezechilibru psihiatric major acompaniat de frustrări. Una dintre arătările de un antiromânism feroce care ne propăvăduiesc lepădarea de tot ce înseamnă naţional. Relativ obscur şi cu un scris greoi, prin 2012 intrase în PDL, apoi dispăruse din prim-plan, ca de vreun an-doi să reapară cu articole în presă şi pe blog. Vom mai auzi de el, din nefericire, în politică şi/sau publicistică.


L-aş pune pe acelaşi plan cu expatul Viorel Roman din Germania, a cărui marotă este "înapoierea românească datorată ortodoxiei", şi care ar putea fi depăşită doar prin "unirea deplină cu Vestul" (adică, şi religios - devenind catolici -, nu doar trocul total dezavantajos "resurse contra directive UE").

3 comentarii :

Riddick spunea...

Aluaş în delir antiromânesc:

[În presa Occidentală: “Cei care am plecat legal sau ilegal atunci din România, ca refugiaţi politic, înainte de decembrie 1989, am contribuit toţi la căderea comunismului. Culpabiltatea pentru acea formă criminală de comunism, aparţine majorităţii copleşitoare a poporului român. Această majoritate apără şi azi pe foştii securişti, votează pe cei care au respins repetat o Lege a Lustraţiei şi continuă să voteze pe foştii comunişti de rang înalt, sau pe urmaşii lor. (N. B. : Nimeni din presă nu m-a întrebat despre cum am plecat eu în SUA. Nici un trust media nu a intervievat pe nici un securist sau informator al securitatii dovediti ca atare prin tribunal). Majoritatea poporului român practică şi azi conştient o mare nedreptate faţă de românii care gândim altfel. Românii din care eu fac parte suntem de zeci de ani în Uniunea Europeana şi în NATO. Majoritatea românilor din România însă NU sunt. Şi ca ei majoritatea instituţiilor Statului Român. Din decembrie 1989 până în prezent au trecut mai mult de 27 de ani. Românii, în majoritatea lor, continuă să fie slabi profesional, mici şmecheraşi, mici hoţi (vezi zecile de mii de plagiatori), mici găinari megalomani. Toate se văd pe faţa lor într-o secundă. Atât în România câ şi în lume pe unde-i întâlneşti”. Prof. Emil Aluaş].


Viorel Roman, 2012 ("Duplicitatea moldo-valahă"):

"Este normal ca greco-ortodocşii după cinci sute de ani de cea mai coruptă şi stupidă administraţie din lume, cea turco-fanariotă, nu au cum avea un stat compatibil cu Europa occidentală. Promovarea prim-miniştrilor evrei Roman şi Ungureanu sau a ţiganilor romi Iliescu, Năstase, Vanghelie, plus clanurile lor Butoane, Vişinel, Cămătaru, Fane Spoitoru nu pot ascunde faptul că nu ei sunt de vină că statul şi societatea moldo-valahă sunt în derivă. Folosindu-se de invazia de ţigani spre vest, statul întregeşte acuma „Casa lui Ceauşescu” cu cea a „Mânuirii Neamului”, modelul de urmat al moldo-valahilor, nu a românilor. Vor reuşi valahii să marginalizeze modelul Şcolii Ardeleane orientat spre Roma? Cei care n-au cunoscut niciodată o politică raţională, sunt numai individual competitivi în Europa, asta pentru că preşedinţii moldo-valahi: Ceauşescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu... se pregăteşte Antonescu, secondaţi de fideli lor Patriarhi, Teoctist şi Daniel, sunt în lanţurile grele ale duhovniciei şi soborniciei constantinopolitane şi moscovite, după o expresie interbelică. Când va trece Carpaţii Biserica Unită ? Când aderă românii la UE ?"

Gabriel spunea...

E o eroare să pui lucrurile astea pe seama dezechilibrului psihic. Şi eu i-am crezut mult timp cazuri izolate, dezaxați nereprezentativi, dar sunt oameni cât se poate de zdraveni care aşa gândesc şi sunt o otravă, mai ales după ce internetul le-a dat şansa exprimării în public.
Singura mea dilemă este dacă sunt o minoritate sau o majoritate peste Carpați.
Uită-te la ei cum ne dau drept far al civilizației biserica unită, adică popimea ortodoxă care s-a pus în slujba celui mai puternic, a noului stăpân imperial, îndată ce acesta a pus mâna pe Ardeal.

Riddick spunea...

Ziceam că "are ceva la mansardă" văzându-i fixaţia pe câteva clişee: români/munteni-ardeleni troglodiţi vs. ardeleni/bănăţeni adăpaţi cu civilizaţie (mittel)europeană, oraşe "central-europene" invadate de pegra valahă (de peste munţi, desigur), complicitatea românilor (mai ales a celor de peste munţi) cu comunisul/socialismul, etc. Şi stilul greoi, poticnit, în care scrie.

Sunt o minoritate, dar una în creştere. Totuşi, departe de a fi semnificativă.

Uniatismul a avut justificare aparentă doar pe fondul "banării" ortodoxiei ("religiile recepte" - aprobate: romano-catolică, luterană, calvină şi unitariană). Care dispare însă chiar de la desfiinţarea iobăgiei (sfârşitul secolului XVIII), deci după circa un secol de uniaţie.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: