18 iulie 2017

Prognostic rezervat. Pacientul - în comă indusă.


... Şi pregătit pentru transplant.

De la o vreme m-am prins că se pune la cale o nouă cacealma, "mişcarea naţionalist-eurosceptică cu voie de la Sistem". Care va face figuraţie ori se va autodizolva (pe reţeta anterioară, PP-DD); "europlastici".

Partidul România Unită fuzionează cu Partidul Forţa Naţională, urmând să i se asocieze sub o formă sau alta şi noul partid Pro România, fondat de foşti membri PSD şi ALDE.
În urma Congresului din toamnă, partidul Forța Națională va decide noul președinte al formațiunii, dar și posibila alianță sau fuziune cu alte formațiuni politice în vederea creării unui pol patriotic care să reprezinte o alternativă la partidele care domină scena politică actuală.
PRU este creaţia lui Sebastian Ghiţă* şi Bogdan Diaconu, ca partid al Sistemului camuflat drept partid naţionalist. Iar acum căpuşează PFN, care la lansare a fost "validat" de Marine Le Pen. Mai este un precedent, acceptarea de către "conservatorii" europeni (ECR) a făcăturilor sorosiste Partidul Noua Republică şi M10 (partidul Macoveicii); PFN este însă la naţionaliştii europeni, ENF.
* Când era Ghiţă Zapciul, acum este Ghiţă Haiducul

De fapt în final este vorba despre fuzionarea cu Pro România, partidul în care va veni Ponta:
În realitate, potrivit surselor Evenimentului Zilei, Forța Națională se pregătește pentru fuziunea cu partidul Pro România, lansat recent de Daniel Constantin, după ce a fost exclus din ALDE, și în spatele căruia se află Victor Ponta. Așa se traduce corect partea din comunicat cu fuziunea în vederea creării unui pol patriotic. Toate filialele PRU au trecut la Forța Națională și se pregătesc pentru Pro România. 
Dacă rămâne aşa şi nu apare altceva pe zona naţionalist-eurosceptică (şi repede, într-un an-doi!), nici nu mai contează rezultatul următoarelor alegeri parlamentare sau participarea la ele. În 2012 PP-DD a obţinut voturi cât PDL (15-16%), deci electorat antisistem există.

2 comentarii :

Gabriel spunea...

Nu ştiu de ce, partidul ăsta naţionalist e compus doar din rebuturi din alte partide. Cine ar putea lua în serios un partid nationalist cu Ponta, cel cu listuţa lu' Barosu', care a ţinut să se facă de râs şi cu Grindeanu? Un partid fondat de infractorul fugit Ghiţă (chiar dacă se luptă cu sistemul tot infractor e) sau de ăla micu' al lui Voiculescu? Mai lipseşte Prostănacul ca să fie echipa completă, că tot era să intre în guvernul lui Grindeanu, coleg cu dottore care i-a furat alegerile din PSD ajutat la sonorizare de Ghiţă.

Riddick spunea...

PRU nu poate fi luat în serios, da' uite că acum contaminează PFN. De n-o fi fost contaminat de la început prin L. Rebega, trimis din PC "conservă" la ENF (naţionaliştii europeni) precum Lenin în 1917 în vagonul sigilat, peste linia frontului.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Mirel Axinte ("Bleen"), 2016: "A vorbi despre o Uniune a națiunilor e absurd atâta timp cât Uniunea în sine e o reacție împotriva națiunilor. Est-europenii au văzut aderarea la UE ca o ocazie pentru afirmarea națională, după 50 de ani de bocanc rus. Sunt națiuni tinere și întârziate, nedezvoltate, care nu și-au dus copilăria național-acneică până la capăt. De națiuni nu mai poate fi vorba în UE. Națiunea e un onanism sinucigaș și păgubos. Fuse și se duse. Da, noi, esticii, suntem neterminați național dar asta e, timpul nu stă în loc pentru noi. Nu ne-am exersat suficient statalitatea și națiunea dar nu ne mai putem întoarce în secolul XIX.
Singura șansă a UE e transformarea în federaţie.
E nevoie de federație din două motive:
1) Guvernările statelor, indiferent de ce grupări s-ar afla la putere, nu pot influența sau bloca politicile federale. Indiferent ce țăcăniți ajung la putere în unele state componente, UE și politicile federale nu sunt afectate.
2) Statele membre nu pot părăsi uniunea și nu se pot juca de-a șantajul.
Cum se vor împăca etniile, națiunile, într-o astfel de construcție federativă?
Cum se vor aglutina?
Imigrația din afara Europei și migrația în interiorul Europei. Ăsta e răspunsul. Marile centre urbane nu mai au identitate națională și acest trend se va extinde. Dinamica socială și economicătransformă identitatea națională în identitate europeană."


Mirel Axinte ("Bleen"), 2017: "Orice acțiune de subminare a suveranității naționale pentru occidentalizarea României e o acțiune benefică. Obiectivul final și idealul nostru ar trebui să fie topirea statalității românești într-un stat (federal/confederal) european-occidental. De fapt, nu ar trebui să fie, chiar ăsta e."

Postări populare (nu P.P.E. !):