04 mai 2017

Compromisuri nu se pot face pe chestiunile de bază, alea sunt complicităţi sau capitulări


Conu Mişu, ca de obicei, tranşant. Însă n-am încredere în Theresa May. Este dintre Remainers, adică dintre "conservatorii" anti-Brexit. Chiar dacă soft, May s-a opus Brexitului înainte şi în timpul campaniei. Coabitarea dintre Remainers şi (Br)Exiters în cadrul Tory nu va mai fi posibilă de la un moment dat, deja sunt tensiuni din cauza monopolizării conducerii de către Remainers.
[...] De fapt, toți șantajiștii nu fac decît să radicalizeze tabăra anti-UE. Dacă absolut nimic rațional, logic, de bun simț nu poate trece din cauza otrăvii fundamentale a tratatului, dacă nu există decît calea unică a integrării fără crîcnire, confrom unui plan asupra caruia plebeii nu au nici cel mai mic cuvînt de spus, dacă nu auzi decît amenințări cu represalii dure, atunci va veni și ziua în care furia va întrece frica, iar dorința de a acționa va întrece nevoia de stabilitate a oamenilor normali, care trăiesc în realitatea crudă, nu în aburii ideologici ai fanaticilor și năimiților.

Deja s-a mai trecut un prag atunci cînd Theresa May a declarat că, la o adică, cu acord au ba, Anglia va finaliza Brexitul. La care UEa a supralicitat cu cecul în alb dat Irlandei de Nord, dacă se rupe de Regatul Unit și se lipește de Irlanda, o nouă confirmare a marelui pericol pe care îl prezintă această structură teroristă pentru statul națiune.

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: