03 martie 2017

Când vom auzi şi politicieni români folosind expresia "consolidarea statelor naţionale"?


Nu prea curând, şi nu pe cei din conducerea partidelor parlamentare. Şi nici trecută în documente oficiale de partid (declaraţii, statute, programe); nici măcar la singular, referitor la România.

România încă mai bâjbâie, "vişegrazii" au deja o poziţie comună privind o eventuală reformă a UE.
"Dorim o Europă mai bună, nu 'mai multă Europă' sau 'mai puțină Europă'. Pentru noi este important ca reformele Uniunii Europene să se bazeze pe egalitatea intereselor tuturor statelor membre."
Şi totuşi, opţiune minimală. Nici măcar opţiunea doar o piaţă comună, şi-atât. Care apare (parţial formulată) printre "propunerile lui Juncker". 

Este clară poziţia lui Iohannis, exprimată prin Cioloş. România a evitat permanent Grupul de la Vişegrad, însă recent Meleşcanu a făcut o aluzie privind o eventuală aderare.
Cert este că Bucureștiul se instituie ca apărător al stării de fapt și că va lua distanță față de Polonia în cadrul Consiliului European din luna septembrie. În plus, se pare că evită cu tot dinadinsul să colaboreze cu Grupul de la Vișegrad, alegând consultări ”regionale”, menite să disocieze între țările componente. 
Să continui să susţii că vrei să faci parte din "nucleul dur" al UE şi după ce tocmai acest nucleu anunţă că vrea "exclusivitate", denotă autism sau trădare împinsă la limită.

Coaliţia PSD-ALDE cere consultări pe subiect, sugerând că poziţia lor ar diferi (ceea ce eu NU CRED, este doar o strategie de simulare a dezbaterii între actori care joacă roluri prestabilite în aceeaşi piesă).

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: