18 februarie 2017

România încă n-a "basculat", dar unii se aşteaptă c-o va face

De ce evită Barnier orice contact cu regimul pesedist, care controlează autoritar administrația locală, parlamentul și guvernul? Să știe, oare, că acesta nu are viață lungă și că Cioloș ar putea reveni mai repede decît s-ar fi crezut la guvernare?
Era de o slugărnicie penibilă anunţarea Axei (de către EuroBăse). Dar abia acum (cu Brexit şi cu Trump) ea ar reprezenta o miză majoră (acţiunile din articol sunt din urmă cu două zile).


Ne pregătim să punem cruce axei Bucuresti-Londra-Washington?

Ştirea zilei de azi pare să fie deplasarea, în premieră, a președintelui Iohannis la bilanțul DIICOT, gest care ar putea întări ce scriam zilele trecute, anume faptul că șeful statului e într-o campanie de apropiere de structurile de forță. 

Declarațiile lui Iohannis în fața conducerii parchetului, inclusiv atacurile la adresa guvernului PSD, pun în umbră un eveniment programat tot azi care ar trebui să dea mai serios de gîndit, însă.

E vorba de întrevederea pe care Iohannis o va avea cu negociatorul-șef pentru Brexit, Michel Barnier.

De ce ar fi atît de aparte vizita acestuia?

Contextul e nițel mai complicat.

Și ar putea avea legătură strînsă cu o vorbă împămîntenită în ultimele decenii, la noi, cu un substrat cît se poate de real, din nefericire: anume că România are o lejeritate deosebită în a-și trăda aliații, oricare ar fi ei.

După integrarea în NATO, țara noastră s-a plasat, inclusiv prin eforturile fostului președinte Băsescu, pe așa numita axă București-Londra-Washington.

10 ani mai tîrziu, odată cu venirea la putere a lui Iohannis, axa a virat, subtil, spre București-Berlin-Washington, iar în prezent se îndreaptă spre forma București-Berlin-Paris.

Iar vizita lui Barnier, de azi, nu e străină de respectiva translație.

Cine e Barnier, pe scurt?

În primul rînd, e un mare și vechi apropiat al lui Dacian Cioloș, s-a vehiculat chiar că ar fi unchiul soției acestuia, dar sunt șanse mari să fie o exagerare.

Totuși, Barnier a avut un rol major în desemnarea lui Cioloș drept comisar european pe agricultură, acum cîțiva ani.

El însuși ar fi vizat postul respectiv, în acea perioadă, numai că regulile UE nu permit ca o țară să dea un comisar european pe un domeniu vizavi de care are interese directe. Cum Franța și Germania aveau interese mari în agricultură, Barnier a luat politica regională și l-a propulsat la agricultură pe Cioloș, pe post de marionetă a binomului franco-german.

Cum se știe, a urmat un scandal de proporții: Marea Britanie a acuzat Franța că, prin tandemul Barnier-Cioloș, are doi comisari europeni.

Miza scandalului era mare: noul comisar european putea continua sistemul tradițional de alocare a unor subvenții masive țărilor cu agricultură solidă, Franța, Germania, Italia șamd sau se putea merge pe ideea britanicilor, adică dirijarea de subvenții pentru dezvoltarea tehnologiilor noi, revoluționare.

Cu Cioloș la butoane, a ieșit, evident, cum au vrut Franța și Germania.

Înfrîngerea britanicilor a contat mult în decizia Brexit.

Una care convine, însă, de minune, binomului franco-german.

Nu e de mirare, deci, că, anul trecut Barnier, un anti-britanic înrăit pe care presa din insulă îl alintă, cu duioșie, ”cretinul munților”, a fost desemnat negociator-șef pentru Brexit, spre furia englezilor.

Cum nu e de mirare nici că francezul a anunțat că ieșirea britanicilor din UE trebuie să se termine cît mai iute, cel mai tîrziu în toamna anului viitor.

După numirea în post, în octombrie anul trecut, Barnier a început un mega-turneu prin toate statele UE, pentru a le convinge ce atitudine să aibă față de britanici.

În mod ciudat, România a fost a patra țară vizitată, după Germania, Franța și Olanda, o onoare suspect de mare pentru o țară care, în principiu, nu contează în materie de decizii europene.

Graba lui Barnier e și mai stranie dacă ne gîndim că el s-a văzut la București cu un premier, Dacian Cioloș, cu șanse minime să mai fie în post cîteva săptămîni mai tîrziu, cum s-a și întîmplat.

Ce interes va fi avut Barnier pe lîngă vechiul său prieten nu știm, deocamdată.

Ciudățenia sporește, însă, aflînd că azi, francezul revine la București, dubios de repede, pentru discuții similare. Nu mai se întîlnește cu premierul, însă, care acum e de la PSD, ci cu președintele filo-german Klaus Iohannis. Asta, deși Sorin Grindeanu va merge chiar mîine la Bruxelles pentru întîlniri la nivel înalt.

De ce i s-ar acorda atîta importanță României într-o problemă în care, cum spuneam, nu prea are un cuvînt de spus?

Și de ce evită Barnier orice contact cu regimul pesedist, care controlează autoritar administrația locală, parlamentul și guvernul? Să știe, oare, că acesta nu are viață lungă și că Cioloș ar putea reveni mai repede decît s-ar fi crezut la guvernare?

Ca lucrurile să devină și mai incitante, ambasadorul american Hans Klemm are ieri întîlniri foarte cordiale cu cealaltă ”tabără”, respectiv cu vicepremierul Sevil Shaiddeh și cu președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în timp ce la baza Kogălniceanu descind militari americani.

Aproape am crede că Barnier se grăbește să dea imboldul decisiv abandonării totale a axei București-Londra-Washington, discutînd despre Brexit numai cu partizanii binomului franco-german.

Să ne mai mirăm că presa din Anglia și SUA a fost singura care a vorbit pe alt ton, unul mai rezervat ori de-a dreptul critic, despre recentele manifestări de stradă din România, în timp ce presa europeană le ridica în slăvi?

Una peste alta, vizita/vizitele lui Barnier ar putea confirma că România e tot mai tentată să trădeze încă un lot de aliați. Nu că ar mai fi ceva de mirare, în sensul ăsta. (Bogdan Tiberiu Iacob)

2 comentarii :

Gabriel spunea...

Cu un premier ca Grindeanu, nici nu e nevoie să mai vină Cioloş:s-a dus să ia lumină de la Bruxelles. Timmermans a fost chiar suspect de drăguț cu el, comparativ cu Ponta în 2012: a admis nişte lacune în cunoaşterea situației de la Bucureşti, a recunoscut problemele din închisori şi necesitatea respectării deciziilor CCR, ceea ce în context trebuie să fi venit ca un duş rece pentru euro-pucişti.
E clar că s-a schimbat ceva la Bruxelles față de 2012, nu mai sunt la fel de aroganți şi siguri pe ei.

Riddick spunea...

PSD încă mai joacă la două capete, treaba nu e definitivă.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Ştefan Vlaston, 2013: "Chiar evoluţia spre SUE, Statele Unite ale Europei, cu cedări de suveranitate, este benefică pentru România. Lăsată de capul ei, cu un popor pasiv, care nu ştie să-şi apere democraţia şi statul de drept, se pot întâmpla oricând evenimente precum cele din vara 2012, când justiţia, statul de drept, democraţia, au fost puse într-un imens pericol şi doar intervenţiile UE şi SUA ne-au salvat de la derapajul spre o nouă dictatură, machiată şi fardată ca fiind 'democraţie originală'."


Ştefan Vlaston, 2015 ("Statele Unite ale Europei, acum ori niciodată"): "Este momentul adevărului. Avem nevoie de un nou proiect, un nou tratat, pentru constituirea Statelor Unite ale Europei (SUE). Cu reguli clare, cu avantaje clare pentru cei care aderă la proiect, cu responsabilităţi clare ale guvernelor, cu limitări de suveranitate pntru cei care aderă la Uniune. Fără independenţă economică, dacă independenţa înseamnă să iei bani împrumut, după care să nu-i mai restitui. Un guvern SUE unic, cu prerogative clar delimitate. Un buget al SUE comun, folosit după nevoi, de fiecare ţară, sub control SUE. Ponderea în instituţiile de control să fie dată de nivelul contribuţiei la bugetul comun, altfel ne întoarcem la evenimente precum cele de azi din Grecia."


Postări populare (nu P.P.E. !):