14 ianuarie 2017

Nu uităm, Ponta: eşti de-al lor!


Răspunsul lui Ponta, dat unui comentator care i-a scris pe Facebook:


Vedem cum electoratul PSD este alert la teme tip NWO şi UE. Dar îi suspectează în mod eronat de patriotism pe liderii partidului pe care îl susţin. Când va avea loc declicul?

Nu demult, Ponta susţinea exact contrariul:

2011: "Ar trebui să avem curaj şi ar trebui să nu ne mai ţinem atât de mult de principii oarecum depăşite şi să cerem la graniţa Romaniei şi evident a Bulgariei, a Poloniei, o poliţie europeană. Deci nu ar fi niciun fel de problemă pentru suveranitatea României dacă la graniţa României cu Moldova sau cu Ucraina ar fi şi funcţionari olandezi, sau danezi, sau francezi, sau englezi, în orice alt fel. În acest fel, în mod sigur partenerii noştri europeni ar avea încredere".

2012 (despre votul uninominal cu un singur tur): "Această formulă este utilă în fața ascensiunii mișcărilor populiste din Europa, care pot câștiga o reprezentare parlamentară care va influența în sens negativ continuarea democratică și deciziile politice pe care România le va adopta".

2012: "Mai multă autonomie, mai multă libertate, mai multă iniţiativă pentru Transilvania este în favoarea Transilvaniei şi a României. Oamenii au un spirit mai european aici şi nu trebuie să existe o rivalitate prost înţeleasă între Transilvania şi alte regiuni ale ţării. Sunt un adept convins al ideii de descentralizare şi de dezvoltare regională a Transilvaniei. Trebuie să facem acest lucru şi din punct de vedere politic. Sunt lucuri care definesc Transilvania şi care nu trebuie stricate de Guvernul central. Nu înţeleg de ce banii din taxele din Transilvania să vină în Bucureşti. Cred că dezvoltarea judeţelor din Transilvania se face mult mai bine de aici, decât de la Bucureşti". 

2013 : "În niciun caz nu trăiesc vreo spaimă că ia cineva vreo bucată din România și o duce la Bruxelles, nu am asemenea spaime, dimpotrivă, eu unul nu doar că sunt pro-european dar cred că Europa are ca șansă să supraviețuiască integrându-se mai mult și fiind mai unită decât este acum. Nu știu, poate găsim o soluție - există și în Constituția actuală - ca atunci când e vorba de tratatele europene, cu două treimi, să nu mai treci prin toată procedura cu referendum, ci cu două treimi din Parlament să poți să faci modificări sau să adopți legi cu caracter constituțional. Cred cã aceastã variantă va acoperi orice modificare din următoarea perioadă la nivel european. Sunt unul dintre cei care cred în acel proiect - și sper să se realizeze pe parcursul vieții mele politice - al Statelor Unite ale Europei." 

2013 (interviu Deutsche Welle):
DW: Nu demult s-a desfăşurat în mediul public românesc o mică dispută pe tema ”Statelor Unite ale Europei”. USL a fost destul de reticent faţă de această formulă adoptată de preşedintele Traian Băsescu.
Victor Ponta: Eu nu. Eu sunt total convins că, - sigur proiectul ideatic de State Unite ale Europei probabil că va mai necesita ceva timp, - dar eu sunt convins că acesta este proiectul pe care trebuie să-l susţină orice om politic cu viziune.
DW: Indiferent de costuri, indiferent de cedările de suveranitate?
Victor Ponta: Indiferent de cedările de suveranitate sau costuri. În cei 50-60 de ani de construcţie europeană, toate costurile sau cedările de suveranitate s-au dovedit mai mici decât beneficiile.

2 comentarii :

Anonim spunea...

Sa zicem ca va avea loc ''declicul'' !
Ce se va intimpla apoi ???
Astept o idee valabila nu ''aspiratii'' !
Adica sa luptam pina la moarte contra mondializarii, NOM etc. si sa renuntam la un minimum de nivel de trai in putinele zile care ne-au mai ramas de trait ?!
Nu, voi sustine pe ORICINE POATE SI ACTIONEAZA si pentru interesul meu personal. Acum, nu la calendele grecesti !
Restul e arta pentru arta !
Iar povestile alea comuniste cu sacrificarea prezentului pentru viitorul tarii si generatiile viitoare ma lasa rece !
Sa terminam cu generatiile de sacrificiu.....
Asa cum eu sint scuipat adesea de ''indivizi ai generatiilor viitoare'' cu neuronii spalati , nici eu nu ma simpt obligat sa am griji pentru aceste ''generatii'' !
Revenind spun ca, pentru ca eu sa nu procedez asa este nevoie ca ceva sau cineva sa ma scoata din sistem mai repede dar sa nu uite ca pot reactiona, chiar dur si neplacut pentru unii !

Riddick spunea...

Când va veni declicul se va întâmpla ceva dar nu pot anticipa dacă va fi neapărat cu violenţă şi/sau penurie, criză.

Suntem deja o generaţie de sacrificiu, cei în vârstă de peste 15 ani. Să avem decenţa de a o recunoaşte şi de a încerca ceva pentru cei ce vin după noi, că nouă nu ne va fi dat să vedem "treaba terminată". Da, e dur dar asta-i realitatea.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Papahagi, 2011: "Înainte de a fi români, am fost europeni. Și creștini. Ce altceva suntem decât un amestec rasial daco-romano-slavo-cuman? De ce ne temem, așadar, de Statele Unite ale Europei, de parcă am pierde mai mult decât am câștiga? De parcă acquis-ul comunitar nu prevalează deja asupra legislațiilor naționale. Acest proiect nu e nou; el a fost doar diluat pe parcurs. Este proiectul federalist al creștin-democraților care în anii 1940-50 au pus bazele Uniunii Europene. Un proiect abandonat la jumătate de drum: Parlament European, dar nu și guvern federal european. Monedă unică, fără guvernanță financiară unică. Spațiu comun de securitate, fără armată comună. A venit momentul să desăvârşim proiectul gândit de Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Konrad Adenauer, Grigore Gafencu și alți politicieni creștin-democrați după cel de-al doilea război mondial."

 

Postări populare: