29 ianuarie 2017

Nu avem (încă) lideri

Indiferent de presiunile şi malversaţiunile Sistemului, de la mine au o bilă neagră forţele care puteau mişca ceva şi n-au făcut-o: intelectualii şi antreprenorii (nu avem în parlament un partid conservator, naţionalist, eurosceptic); dar şi sindicatele, care au cauţionat frauda FSN-FDSN-PD-PSD (stânga oligarhică) în loc să creeze un partid de stânga real (care n-are ce căuta pe la eurosocialişti). România a ajuns "un loc viran", vorba lui Ţuţea.

Şi de n-ar fi fost cunoscut episodul italian "Mâini Curate" de la începutul anilor '90, când au fost destructurate prin propagandă anticorupţie partidele principale, locul liber ocupându-l clowni gen Berlusconi ori D'Alema...

Cotidianul:

Istoria recentă a Mexicului

[...] România este evaluată, nu doar din cauza lui Ceauşescu, ci şi din cauza succesului interbelic al mişcărilor legionare, ca un mediu social premodern cu un puternic potenţial naţionalist (fie prin manipulare externă, maghiară sau rusească, fie prin forţa charismatică a unor lideri politici autohtoni). Pentru ca acest potenţial să rămână latent, inactiv, fără expresie publică, în 2005, SUA (prin CIA) au convins preşedintele României să accepte reţeta FBI pentru Mexic. Sub masca unei mari campanii Anticorupţie urma să fie implementate, în secret, toate ingredientele unei noi poliţii politice, a cărei misiune esenţială trebuia să fie neutralizarea germenilor naţionalişti. Misiunea a reuşit. Azi, în UE, România este cel mai puţin expusă unor mişcări eurosceptice ori naţionaliste. Din păcate, în colateralele ei, misiunea a fost exploatată şi pentru răfuieli politice de interes personal sau partinic, lăsând în urmă multe abuzuri judiciare.[...]

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: