15 octombrie 2016

Doreşte oare "foarte probabila viitoare majoritate PSD-ALDE" să guverneze?

 
Tăriceanu dezvăluie o strategie foarte naivă de contracarare a centrului de putere de la Cotroceni - de fapt, inexistenţa vreuneia. În loc ca majoritatea să lase nevotată prima propunere de premier (care ar fi contrară voinţei sale), ca apoi să-l suspende pe Iohannis, după care să respingă la vot prima propunere iar preşedintele interimar (dat de majoritate) să desemneze premierul dorit de aceasta, se vorbeşte despre al doilea vot de respingere al altei propuneri-provocare şi nimic despre impunerea voinţei majorităţii rezultate la urnele de vot. Ba chiar se consideră că o reacţie (tip suspendare) "ar provoca o criză". După două respingeri Iohannis poate dizolva parlamentul (prealabilele "consultări cu preşedinţii Camerelor" pot fi bifate-convocate, chiar dacă aceştia le-ar boicota). De aici, necesitatea "îngheţării" votului pe propunerile-provocări şi deci blocarea procedurală a posibilităţii de dizolvare a parlamentului (da, "trebuie minim 60 de zile", dar Iohannis poate face a doua propunere, de exemplu, în Ziua 58).
"Într-o astfel de situaţie există prevederi constituţionale, dar asta înseamnă şi provocarea unei crize. Sunt o serie de prevederi constituţionale şi legale pe care sigur, dacă se ajunge într-o astfel de situaţie, primul lucru este votul în Parlament, care îl va pune pe preşedinte într-o situaţie dificilă. Dacă face şi a doua oară atunci este clar o încălcare a Constituţiei."
Dragnea se declarase şi el împotriva suspendării (şi nu doar o dată), vorbea despre alegeri anticipate "după două respingeri". "Pâi, şi?!" După aia, nu tot Iohannis face iar desemnarea premierului?! În tabăra Iohannis se vorbeşte despre "frica de anticipate a parlamentarilor tocmai-aleşi", ca factor favorizator al instalării Guvernului Meu.

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: