Lobby pentru nuclearizarea României (ca bază avansată a altora)

 

A apărut acum o temă de interes naţional care trebuie transformată şi în temă de dezbatere şi temă electorală: "Regimul armamentelor şi trupelor străine staţionate în România, şi riscurile atragerii într-un război asupra a cărui declanşare nu deţinem controlul, de ale cărui mize nu avem cum beneficia, dar ale cărui riscuri şi daune le-am prelua integral".

N-am nimic împotrivă ca România să deţină arme nucleare proprii. Deşi sunt irelevante strategic dacă nu le adaugi rachete (sol-sol, aer-sol) cu raza mai mare de 1000 km*, sisteme de avertizare timpurie (sateliţi, radare) şi sisteme de ghidare. Ar fi o problemă şi testarea (subterană), locaţii izolate pot fi însă găsite în Bărăgan, câteva mii de hectare necultivate nu sunt o problemă la dimensiunile României. Sau pe teritoriul unui stat-partener**.

* Rachete performante şi cu rază lungă sunt mai greu de realizat "de la zero" decât încărcăturile lor nucleare. România "a făcut pierdute" rachetele sol-sol pe care le avea în 1989 şi nu are altele similare sau mai performante, în prezent.
** Testul nuclear comun Africa de Sud-Israel (1979, în sudul Oceanului Indian, spre Antarctica): primii au venit cu "locaţia" şi mijloacele, ceilalţi cu tehnologia. Africa de Sud a renunţat după 1994 la cele câteva bombe nucleare pe care le fabricase.

Dar cea mai mare problemă este politicul. Partidele tac chitic, nicio reacţie la "ştirea" că bombele nucleare americane de la Incirlik (Turcia) "au început să fie transferate în România". Doar câteva voci, ici-colo: câţiva politicieni (Ponta, Băsescu, Raeţchi, Năstase), ministrul apărării (declaraţie dată "din picioare", de fapt un răspuns dat unui reporter), câţiva ex-miniştri, câţiva "experţi/consultanţi", şi o declaraţie a MAE, la solicitarea AGERPRES (nici măcar un comunicat). "Politicii" RO s-au aliniat la toate aiurelile cerute din afară, au desfiinţat serviciul militar obligatoriu (care trebuia menţinut dar cu o selecţie severă), cazărmile le-au dezafectat şi le-au transferat către primării (problemă, la o eventuală mărire de efective), au renunţat la minele antipersonal şi la armele chimice (nicio mare putere n-a făcut-o; doar "coloniile"), şi erau pe cale să sisteze şi fabricaţia muniţiei cu fragmentaţie ("doar" întâmplător: un produs căutat la export).

Nu avem nicio poziţie oficială de principiu privitoare la amplasarea de armament nuclear străin pe teritoriul naţional, şi eventualul regim al acestuia ("cine deţine butonul"). Lobbyştii au şi început să latre în favoarea interesului străin de a aduce arme nucleare în România (aici, aici, aici şi aici). Toate declaraţiile politicienilor sunt doar reacţii la articolul publicat la EurActiv: nu exprimă explicit opţiuni pro sau contra, deşi se deduce că ar fi favorabile. Şi este evident că articolul ăla n-a apărut el aşa, aiurea: condiţionează mental publicul, îl testează, în pregătirea unei decizii de acest gen.

Pentru mine a fost clar încă din momentul anunţării intenţiei de amplasare a unui sistem antirachetă în România, că se intenţionează şi amplasarea de armament nuclear străin, utilizând România ca bază avansată de atac la Rusia. Şi de asemenea clar, că aproape inevitabila amplasare de armament nuclear rusesc în Crimeea va fi argumentată ca "reacţie la Deveselu" (şi, în general, la mişcarea de înaintare a NATO către frontierele Rusiei). Amplasarea de arme nucleare în România n-ar fi decât un argument în plus. Şi poate o parte a unui plan mai vast de declanşare a unui nou război mondial.