23 mai 2016

După pasul 1., şi pasul 2. pregătea pasul 4.

Evident, dosarul de la Parchet se va închide. El a fost astfel gîndit încît singurul responsabil să fie Dan Condrea. Dan Condrea a murit. A murit, așadar, singurul responsabil din punct de vedere juridic. Teza sinuciderii, deja lansată pe piață nu numai de autorități, dar și de Antena 3, va deveni teza asumată de întreaga Divizie Presă a Poliției Prezidențiale. 

Dacă o (in)acţiune urmăreşte un rezultat, şi "alte acţiuni convergente" sunt necesare pentru a-l atinge (1. neînceperea urmăririi penale -> 2. asasinare -> 3. muşamalizare -> 4. clasarea dosarului).

Se va impune oficial teza sinuciderii (aceste elemente o pot sprijini), prin: viteza foarte mare, lipsa (?) urmelor de frânare, nepurtarea (?) centurii de siguranţă şi folosirea unei maşini "mai mici" în locul maşinii de teren, care ar fi rezistat mai bine la impact (Porsche Cayenne, cea cu care circula cel mai frecvent). Toate astea arată (n'aşa ?!) ca nişte "elemente de premeditare". Dar tot la fel arată şi neînceperea urmăririi penale, după atâta vreme de la semnalarea "cazului" !  

Maşina ar fi fost ridicată de la locul "accidentului" foarte repede - cineva a avut grijă. Trebuia demontat rapid dispozitivul de control prin telecomandă, montat înainte de a ajunge maşina la Condrea ? Ce pretext o fi fost folosit spre a-l face să nu conducă Porsche-ul ? Şi un tată de copii (şi cu actuala soţie din nou însărcinată), nu lasă el un "bilet de sinucidere" ? Întreb şi eu...

UPDATE: BREAKING NEWS: VARIANTA SINUCIDERII A PICAT! DAN CONDREA SE DUCEA SĂ-ȘI IA FETIȚA DE LA FOSTA SOȚIE! Familia a fost anunțată de șoferul lui Condrea, "un tip ciudat, care înainte lucrase într-o INSTITUȚIE DE FORȚĂ". Mașina omului de AFACERI a fost ridicată

Ion Cristoiu - "O moarte care convine tuturor: DNA-ului, SRI-ului, Președintelui Klaus Iohannis, Parchetului General și, evident, celor pentru care Dan Condrea a fost o pușculiță":

(Cristoiu tot îi dă cu corupţia, deşi părerea mea este că rolul jucat de Hexi Pharma a fost altul. Şi nu-mi place deloc siguranţa lui când afirmă că "nu se mai poate face nimic".)

[...] Moartea lui Dan Condrea e o lovitură uriaşă încasată de imaginea Statului în ochii românului simplu.

Împrejurările morţii sînt făcute parcă dinadins pentru a hrăni suspiciunea c-a fost asasinat în stil mafiot.

Acestor împrejurări li se adaugă comportamentul eminamente dubios al Autorităţilor în Scandalul Dezinfectanţilor măsluiţi:

1) Preşedintele României, Klaus Ionannis, s-a remarcat, în chip iresponsabil, prin strădaniile supraomeneşti de a ascunde Adevărul.

2) Parchetul General a tărăgănat cît a putut ancheta în rem.
La aproape două luni de la izbucnirea Scandalului, Dan Condrea n-a fost pus sub urmărire penală.
Dosarul e în rem.
Şi în rem va muri, cîtă vreme cel care putea fi anchetat a murit.
DNA a refuzat în chip criminal să deschidă un dosar de corupţie, fie şi în rem.
Dacă deschidea, moartea lui Dan Condrea nu oprea ancheta.
Dan Condrea ar fi fost chemat la DNA şi ar fi fost întrebat despre Înalţii Protectori care i-au înlesnit monopolul dezinfectanţilor.
Acum nu se mai poate deschide nici o anchetă.
Moartea lui Dan Condrea înseamnă moartea oricărei tentative de a afla aspectele de Corupţie ale afacerii.

3) SRI a stîrnit cele mai mari suspiciuni prin:
a) Refuzul de a desecretiza informările.
b) Raportul fără date precise înaintat Comisiei de Control al SRI.
c) Prestaţia slugarnică faţă de SRI a Comisiei, în frunte cu Georgian Pop.

Accident, sinucidere sau crimă, moartea lui Dan Condrea convine tuturor celor suspectați de a fi Protectorii sau complicii Afacerii mafiote a Dezinfectanților măsluiți.

Evident, dosarul de la Parchet se va închide. El a fost astfel gîndit încît singurul responsabil să fie Dan Condrea. Dan Condrea a murit. A murit, așadar, singurul responsabil din punct de vedere juridic. Teza sinuciderii, deja lansată pe piață nu numai de autorități, dar și de Antena 3, va deveni teza asumată de întreaga Divizie Presă a Poliției Prezidențiale. Ea convine de minune celor care s-au străduit din răsputeri să înăbușe Scandalul. Nu se mai poate spune că Parchetul a stat cu mîna-n sîn. Uite, dacă nu murea, luni, îl arestau! Slavă Parchetului General și Celor care l-au pus pe Procurorul șef!

Am scris și n-am fost singurul despre refuzul evident al Codruței Kovesi de a deschide un dosar de corupție, fie și în rem, în cazul uneia dintre cele mai mari afaceri de corupție din Istoria României. Dacă s-ar fi deschis, Dan Condrea ar fi fost chemat fie și măcar ca martor. Moartea lui n-ar fi închis dosarul, deoarece se presupune că în materie de corupție Dan Condrea a beneficiat de înalți protectori. SRI-ul nu va mai fi obligat să răspundă de ce nu desecretizează măcar o informare trimisă beneficiarilor. Moartea lui Dan Condrea e mană cerească și pentru Klaus Iohannis. Nu va mai trebui să explice presei de ce nu invocă și aici, ca și în cazul Colectiv, Corupția care ucide.

2 comentarii :

Anonim spunea...

http://www.stiripesurse.ro/prima-declara-ie-a-unui-martor-la-moartea-lui-dan-condrea-a-a-ceva-nu-am-mai-vazut_1135184.html

Riddick spunea...

În locul lui suflam şi-n iaurt, nu mergeam cu >100. Oricum, e foarte ciudată moartea, chiar înainte de audierea de la DNA.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Papahagi, 2012: "Nu mă voi ascunde după deget: suplimentul FCD este într-adevăr un manifest, fiindcă socotim că Uniunea Europeană este un proiect neterminat și că doar desăvârșindu-l, creând adică Statele Unite ale Europei, putem să evităm perspectiva deloc încântătoare de a deveni un vulgar apendice al Asiei, un muzeu al civilizațiilor sau o simplă piață de desfacere pentru economiile emergente. Înainte de toate, doream să subliniez, prin contrast cu îngustimea identităților naționale, care sunt niște constructe relativ recente, larghețea identității europene și universalitatea celei creștine. Creștinismul transcende națiile, cu tot tribalismul și triumfalismul lor războinic".

 

Postări populare: