Dez-ocuparea: NATO a provocat militar Rusia

24 noiembrie 2015

NATO a provocat militar Rusia

Doborârea avionului militar rusesc aflat în spaţiul aerian sirian este o provocare pusă la cale de NATO, Turcia fiind doar pionul scos la înaintare.

Turcii declară că au avertizat "de zece ori în cinci minute", dar din harta pe care chiar ei au trasat "traseul urmat de avionul rusesc" reiese că ar fi putut fi în spaţiul aerian al Turciei foarte puţin timp. Parcurgerea distanţei respective (de sub 10 kilometri, peste "ciocul" sudic al provinciei Hatay) cu viteza unui avion de atac - fie el şi subsonic - nu poate dura "cinci minute".

În interiorul conturului bleu - Turcia, dedesubt (la sud) - Siria. Imaginea mărită - aici.

Un comentariu :

Riddick spunea...: Posibila pseudo-acoperire juridică a afirmaţiei cu intrarea în spaţiul aerian poate fi crearea unilaterală de către Turcia a unei zone-tampon de cinci mile (circa 9 km) adâncime în interiorul Siriei, dincolo de frontiera comună, zonă în care ar trata eventuale ţinte ca fiind inamici acţionând în propriul său teritoriu. Nu-i niciun secret că în această zonă se refugiază gherilele care luptă cu armata siriană, şi tot aici are loc aprovizionarea lor de către sponsori (state NATO, UE, şi monarhii arabe) via Turcia.

Băsescu consideră - în urma incidentului Turcia-Rusia-Siria - că România ar trebui să susţină NATO "în orice condiţii". În 1914 România a ieşit din-, şi din 1916 a luptat contra propriei (foste) alianţe. Tot "defensivă", ca şi NATO, cea cu Puterile Centrale. Care ele au declanşat agresiunea, şi deci clauza de ajutor reciproc nu mai avea nicio bază.

"La acest stadiu avem obligația de a pune la dispoziție expertiză și informații și vom rămâne solidari cu ei (cu NATO) și cu Turcia în orice condiții.” (şi-a luat precauţia de a formula "la acest stadiu", adică nu în mod explicit susţinere contra eventualelor riposte ruseşti); 11/25/2015

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii ( Atom )

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."