20 iulie 2014

"Nimeni n-a văzut nimic"

 
După trei zile ar fi trebuit deja să apară coordonatele poziţiei de la care s-a tras racheta care a doborât avionul Malaysia Airlines (dacă rachetă a fost, şi nu "altceva" plasat la bord...). De-aia există radare militare şi sateliţi militari. Şi totuşi, nimic clar. Ucrainenii "ştiu ei" că au tras separatiştii, ruşii declară că au detectat "în timpul zilei de 17 iulie" (şi... ora ?!) semnalul de activare a instalaţiei Buk, dar extind zona de posibilă lansare la câteva localităţi: ”În timpul zilei de 17 iulie, mijloacele ruse de supraveghere radar au interceptat funcţionarea radarului Kupol al sistemului de rachete Buk-M1 din regiunea populată Styla [la 30 de kilometri sud de Doneţk ]”, a comunicat biroul de presă al ministerului rus. ”Capabilităţile tehnice al sistemului Buk-M1 permit schimbarea datelor despre ţintele aeriene între bateriile unui batalion. Astfel, lansarea rachetelor s-ar fi putut produce de la orice baterie aflată în zona populată a oraşului Avdeevka [la 8 kilometri nord de Doneţk] sau din Gruzko – Zoryansko [la 25 de kilometri est de Doneţk], precizează armata rusă.

Vocea Rusiei vine cu detalii şi cu o întrebare: "ce-au păzit avioanele AWACS ale NATO, dislocate la frontiera cu Ucraina ?" Sau - te pomeneşti ! - "nu zbura niciunul la acel moment".

Complexul Buk 1, presupus a fi cel care ar fi doborât avionul malaezian, dispune de un radar al situației aeriene care ”vede” circular până la 300 km. El depistează ținta și o urmărește până intră în raza de acțiune a rachetelor sale (25-40 km). Din acel moment intră în acțiune un canal de ghidare, în altă frecvență decât radarul de dirijare, cu alte caracteristici de repetiție, cu alte cuvinte cu altă amprentă electromagnetică decât radarul de descoperire. E vorba despre proiectarea unui fascicol conic având în vârf complexul de rachete și la bază avionul țintă.

Acest con urmărește permanent evoluția țintei. Ca să nu scape de la dirijare și să dispară în decor, racheta trebuie menținută în acest con de operatorul complexului. Recepționând corecții în direcție, azimut și înălțime prin linia radio. Această etapă este depistată imediat de AWACS de la 500 km distanță și de mijloacele de cercetare ale armatei ucrainene și de către ruși. Inițierea acesteia ar fi trebuit, cel puțin din partea AWACS-ului NATO declanșarea contramăsurilor, în sensul blocării prin bruiaj a canalului de dirijare. După lansare, operatorul care dirijează racheta trebuie să o mențină pe mediana conului, adică linia dreaptă ce unește complexul cu ținta, ținta aflându-se în zbor.


Ipoteza doborârii avionului Malaysia Airlines MH17 cu o rachetă aer-aer e și mai puțin probabilă, întrucât lansarea rachetei se face după ce ținta a fost reperată de radarul de la bord al presupusului avion de vânătoare și a fost încadrată. Emisia radarului interceptorului este și ea depistată de AWACS și de mijloacele de cercetare ale armatei ucrainene și de către ruși. Trecerea în regim de încadrare a radarului avionului de vânătoare alarmează toate receptoarele de radiolocație de la sol și din aer până la o distanță de 500 km (AWACS, Rusia, nave NATO dislocate în marea Neagră, etc ). Abia după ce ținta a fost încadrată, avionul malaezian ar fi intrat în zona lansărilor posibile ale rachetei (40-90 km), funcție de distanța maximă de zbor a rachetei, de viteza de apropiere a avionului vânător, de subplasarea vânătorului față de altitudinea avionului malaezian, etc.

2 comentarii :

Riddick spunea...


Observaţie: o rachetă aer-aer cu "cap de căutare termic" nu emite niciun semnal, şi nici nu-i nevoie de ghidare prin radar (alt semnal care n-ar mai apărea). Dar ea, racheta, tot este vizibilă pe radar !

Riddick spunea...


Există indicii că 2 avioane ucrainene ar fi "escortat" o vreme avionul malaiezian, până cu 2-3 minute înainte de dispariţia lui de pe radare.

2-3 minute - adică exact timpul ca resturile să ajungă la sol, de la 10 mii de metri, luând în calcul rezistenţa aerului.

http://riddickro.blogspot.ro/2014/07/kievul-nu-mai-stie-pe-unde-sa-scoata.html


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: