Postări
Au băut molan şi-au "crăpat". Casa Duda a organizat un dineu la Palatul Peleş (la 150 de ani de la înfiinţarea Senatului), la care au participat - la papion ! - Ponta şi unii senatori, printre care Oprea, Roman, Andronescu, Tăriceanu, Sârbu.
(mai multe poze la Ponta, pe Facebook)
(click pe poză pentru dimensiunea maximă)
Doar ei înde ei, din opoziţie n-a venit nimeni (Roman-încă-în-PnL nu-i în opoziţie). Ba parcă apare şi Haşotti (PnL, în partea stângă). Oprea - la papion, ce arătare...
Unde-o fi Ăl Bătrân, la băi de formol ? (ca să fie-n formă maximă la vizionare...
4 comentarii :
„Vai, nenorocită ţară, rele zile-ai mai ajuns!”
„Din bordei de lângă vatra unde stă nenorocirea/ Ca o strajă neclintită ridicatu-mi-am privirea/ Sus, spre sfetnici, şi văzut-am a lor feţe luminoase,/ Şi-am văzut maimuţăria, strâmbăturile greţoase/ Astor molii, astor ciocli, dezmăţaţi copii ai spumei,/ Care-n aur văd, smintiţii, sufletul şi cinstea lumei,/ Inimi dogorâte-n para poftei de-a se-navuţi,/ Stând ca viermii pe-un cadavru, ce-a-nceput a se-mpuţi./ I-am văzut păpuşi gătite, tologiţi în jeţuri moi,/ Trântori, fără nici o grijă, şi străini de-orice nevoi,/ Răscolind în a lor cuget ale ţării măruntaie/ Şi cătând, nesocotiţii, ca din trupul ei să taie/ Partea ce-a mai rămas bună, membrul ce-a mai rămas teafăr./ Pieptul lor, plin de medalii, strălucea ca un luceafăr./ Dar înnuntru sub medalii şi sub hainele bogate/ Clocoteşte-n oala carnei, otravită de păcate,/ La a negrelor lor pofte, la a infamiei pară/ Clocoteşte crima/ [...]
...
Stoarceţi, stoarceţi măduva din ţară!/ Nu vă pese! Striviţi totul! Cugetaţi că poate mâini/ O să pierdeţi cârma ţării şi-or să vină alţi stăpâni./ Deci, parjol şi jaf! Opincă hoitul să rămână os/ Ca să nu mai aibă alţii, după voi, nimic de ros. [...] Voi, cucoane mari, avute, ce-n mătăsuri şi-n dantele/ Vă-nveliţi a voastră carne, voi, ce-n câteva inele/ Purtaţi hrana ce lipseşte unei jumătăţi de ţară,/ Spuneţi, nu cumva vrodată s-a-ntâmplat să vi se pară/ Că a voastre diamante se topesc şi vi s-arată/ Că atâtea lacrimi curse dintr-o geană întristată?/ Vai, acele pietre scumpe, ochi focoşi sub geana serii/ Credeţi voi că sunt podoabe? Nu! sunt lacrimile ţării!/ Dar te-a-ncălecat de-acuma, cal, te du unde te mână/ Călăreţul, o maimuţă, care ţine-n a ei mână/ Frâul tău, a ta viaţă. Du-o unde vrea să meargă!/ Când uscatele-i călcâie bat în burta ta, aleargă,/ Iar când frâul tău îl strânge, de-ţi trosnesc dinţii din gură,/ Te opreşte: să răsufle vrea scârboasă pocitură.
Vai, nenorocită ţară, rele zile-ai mai ajuns!/ A lor gheare-nfipte-n pieptu-ţi fără milă l-au străpuns/ Şi-n bucăţi împart, infamii, carnea ta, avutul tău!/ Tot ce s-a găsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rău,/ Ăşti nemernici fără suflet, fără nici un căpătâi,/ Ţin a tale zile-n mână, şi-a ta cinste sub călcâi./ Şi călări, pe tine, ţară, se cred zei aceste bestii,/ Cum se cred ades copiii împăraţi călări pe trestii./ Ei sunt mari şi tari, şi nu au nici ruşine, nici sfială/ Că-ntr-o zi, poate, urmaşii le vor cere socoteala/ De-a lor fapte. Ce le pasă? Lopătari, la cârma ţării/ Sunt stăpâni pe vas, pe vânturi, şi pe valurile mării!/ Şi când cugeţi c-aceşti trântori, astă haită de samsari/ Prin tertipuri şi prin intrigi au ajuns puternici, mari,/ Şi când vezi pe-a vieţii scară unde-au fost şi unde sunt,/ Când îi vezi cu ce mândrie, cu ce ochi semeţi şi crunt/ Privesc azi din înălţime spre norodul tăvălit/ În mizeriile-n care ei, călăii, l-au trântit,/ Când te uiţi cum se răsfaţă, cum îşi fac de cap mişeii,/ Vai, începi să crezi că-n ceruri adormit-au de mult zeii!/ Şi-apoi, după ce-au dat palme, şi-au scuipat în faţa ţării,/ După ce-a-mbrâncit poporul în prăpastia pierzării,/ După ce n-a rămas lucru nebatjocorit de ei,/ Au curajul aceşti oameni de nimic, aceşti mişei/ Au curaju-n faţa lumii ca să strige-n gura mare:/ Ne vrea ţara! Îi vrea ţara? Auziţi neruşinare!/ Vai, de-ar fi pe voia ţării, ştiţi voi unde v-aţi trezi!/ Într-o ocnă. Da! Acolo oasele v-ar putrezi!
Cum să mai vedem în ţară cinste, muncă, propăşire,/ Când spoiala azi e totul, când vezi că prin linguşire/ Şi făţărnicii, netoţii, au ajuns aşa departe!/ Cum să-ţi mai trudeşti viaţa ca să-nveţi puţină carte/ Când te uiţi că-n astă ţară, dată pradă celor răi,/ Întelepţii sunt victime, ticăloşii sunt călăi!/ Fii viclean, corupt, sperjur, pune-ţi mască, fă-te blând,/ Pleaca-ţi fruntea ta cucernic, bate-ţi pieptul tău strigând:/ Scumpă, dragă Românie, idolul vieţii mele!/ Şi când vei fi Leu, pisică, scoate-ţi ghearele din piele!/ Iată norma după care poţi s-ajungi unde pofteşti!/ Şi-apoi, ca să n-ai mustrare, nici vreodată să roşeşti,/ Înainte de-a purcede pe-ale crimei negre căi,/ Cearcă-ţi sabia în gâtul conştiinţei tale-ntâi! Asta-i lecţia pe care o lăsaţi posterităţii!/ Ah, cumplit v-ati râs de lege şi de cumpăna dreptăţii,/ Şi de oameni, şi de ţară, şi de tot ce-i sfânt pe lume!/ Peste veacuri depărtate vor pluti a voastre nume,/ Şi vor spune că sub soare n-au stat răi, călăi, bandiţi,/ Nici atât de cruzi la suflet, nici atât de iscusiţi."
(Alexandru Vlahuţă, 1881... sau 2014?)
Tăriceanu este la a cincea nevastă..
Cum naiba o fi să te însori de cinci ori ?
Ultimele două sigur l-au luat pentru bani.
O hahaleră.
Trimiteți un comentariu