11 aprilie 2014

"Nu este nevoie de ameninţările lui Putin pentru ca gazele să fie scumpite. Gazele se scumpesc în România din cauza faptului că aşa s-a decis la Bruxelles."


ZIUAnews:

Exclusiv: Ilie Şerbănescu, în contextul scrisorii lui Putin: Deocamdată nu ne supunem unor riscuri economice

Analistul economic Ilie Şerbănescu a declarat, pentru ZIUAnews, că, deocamdată, România nu se supune unor riscuri economice în cazul sistării exporturilor de gaze ruseşti. Acesta a spus însă că există un grad ridicat de epuizare a resurselor din ţara noastră, iar în măsura în care diferenţa de necesar este acoperită de Rusia, "trebuie să ne gândim la acest lucru".

„Riscul nu există deocamdată, din cauza faptului că, de pildă, după câte ştiu, în luna aprilie importurile de gaze din Rusia n-au mai reprezentat decât 4% din consum. Deocamdată nu ne supunem unor riscuri economice, la iarnă poate da. În perspectivă, sunt riscuri, legate în primul rând de faptul că există un grad ridicat de epuizare a resurselor de gaze din România şi în măsura în care diferenţa de necesar de gaze este acoperită din Rusia, sunt riscuri, trebuie să ne gândim la acest lucru. Nu este nevoie de ameninţările lui Putin pentru ca gazele să fie scumpite. Gazele se scumpesc în România din cauza faptului că aşa s-a decis la Bruxelles. Această acţiune, incalificabilă din punct de vedere economic, se numeşte liberalizarea pieţei gazelor. În virtutea acestui lucru stabilit la Bruxelles, fără niciun temei economic, pur şi simplu i se interzice României să îşi folosească resursele de gaze pentru propria dezvoltare, pentru că trebuie să plătească, pe resursele de gaze româneşti, preţurile impuse pe plan european, respectiv preţurile pe care le plăteşte Germania ţării care o aprovizionează şi anume Rusia. Cei mari nu sunt ameninţaţi, să fim serioşi. Rusia nu îşi va permite să nu mai exporte în Germania. Asta este doar o ameninţare la adresa Uniunii Europene. În plus, Occidentul are o problemă. Dacă forţează nota faţă de Rusia, o forţează pe aceasta să îşi trimită resursele pe care le are spre China şi Asia. Aceasta este o problemă globală, de care nu cred că este interesată nici America şi nici UE. Este un război de ameninţare, nu văd pe cineva în mod real gata de un război real în momentul de faţă", a afirmat Ilie Şerbănescu.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a trimis, joi, o scrisoare principalilor lideri ai statelor europene. În capul listei se află Traian Băsescu şi preşedintele Republicii Moldova. Liderul de la Kremlin ameninţă cu oprirea distribuţiei de gaze către Ucraina de către gigantul rusesc Gazprom.

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: