26 februarie 2014

"Responsabilitatea" de a ne jefui resursele


A exporta energie electrică e ceva, a exporta petrol şi gaze - altceva. Deşi e discutabil şi cu energia electrică, dacă provine din resurse epuizabile.

Planurile de export au în vedere exploatarea zăcămintelor în regim de epuizare, pentru profit privat şi nu pentru satisfacerea consumului intern şi diminuarea dependenţei de Gazprom; nici măcar un profit moderat, prin limitarea exportului:
Nouă ne revine responsabilitatea de a fi siguri că resursele din Marea Neagră îşi vor găsi drumul spre pieţele externe. La sfârşitul zilei vom fi probabil exportatori neţi de gaz şi ar fi un dezastru pentru România să nu găsească loc în pieţele de export", a declarat Petru Văduva, adăugând că investiţia necesară pentru conectarea reţelei la Marea Neagră se ridică la 860 milioane de euro. În plus, dacă resursele din Marea Neagră sunt mai multe decât este prevăzut, compania are în vedere un al doilea coridor de transport, care va costa alţi 600 mil. euro.
O spune directorul general al Transgaz, societate de stat care se pregăteşte de înstrăinare ("privatizare"); ca să nu fie nicio piedică în calea jafului viitor, desigur.

În paralel, se avansează în direcţia "contoarelor inteligente" (smartmeters) care pot face un "profiling" al gospodăriilor, şi pot transmite informaţii în timp real despre activităţile din acea gospodărie (din interpretarea datelor de consum):
O altă direcţie de investiţie ar fi „o reţea inteligentă (care) presupune utilizare pe scară largă a tehnologiilor digitale de stocare a informaţiilor şi comunicare, dar presupune şi crearea unor elemente de infrastructură pentru rezolvarea unor probleme specifice", a mai spus Bucătaru. Aceste investiţii, în reţele digitale, împreună cu investiţia în contoare inteligente şi reţele inteligente de monitorizare a consumului, constituie următoarea prioritate a companiilor care vor să îşi reducă eficient costurile, potrivit lui Liviu Drăgan, CEO al Totalsoft, care a participat la panel alături de Bucătaru şi Văduva.

Un comentariu :

Riddick spunea...

"Pot transmite informaţii în timp real despre activităţile din acea gospodărie" = supraveghere/spionare:

"- Unde-i ăla, o fi ajuns acasă ?
- Da, a ajuns acum, consumul tocmai a crescut."


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: