06 ianuarie 2014

Pidosnica deconstrucție



(articol de Paul Everac)

   Trebuie să recunosc că cel ce a inventat noţiunea şi trendul de deconstrucţie a avut o minte uriaşă, bine exersată, dar şi pidosnică ce nu s-a pomenit. A ştiut unde să pună levierul, ranga, să salte şi să sfărâme tot ce se găsea închegat, ba şi organic, chiar armonic, sub pretext că înnoieşte, face curăţenie, revoluţionează. 

   Construieşti până într-un loc, îmbibi spiritele cu nevoia de construcţie, le faci să simtă că asta e direcţia cea bună; şi odată vine o gămălie de târtan şi-ţi bagă o mamă de strâmbă ca să te dai la o parte cu oarecare jenă de tot ce ai gândit, ai făcut, ai simţit până atunci! Ţi-a pus deodată pata putrejunii pe frunte.
   Acum dai zor să te înnoieşti. În ce direcţie? Bineînţeles în a deconstrucţiei, unde poţi ajunge repede meşter, prooroc. Şi atunci nu mai e bun ce ai avut, înce­pând cu logica formală şi cu proza canonică. Nu mai sunt buni clasicii, nici durabilii. Nu mai e bună educaţia pe câteva principii statornice. Nu mai e bună starea de contenenţă şi de auto-apărare a statului.
   Lucrurile grave şi serioase se iau atunci la mişto, axiomele se pun la îndoială, peste marii noştri predecesori bate un vânt de deriziune. Atunci, în focul de a deveni globalist prin inaderenţă, te lepezi uşurel de ţărişoara ta, arunci patriotismul la coş, te ruşinezi că ţi-ai iubit cu oarecare patos naţiunea, n-o mai scoţi bine la capăt nici cu familia, nici cu şcoala, nici cu istoria, poate nici cu religia. Te demantelezi, îţi creşte o piele nouă cosmopolită, suficientă, dacă nu chiar arogantă, şi umbli de aici înainte ca o carie, ca un gândac de băligar, să deconstruieşti totul. Devii steril, te auto-amputezi din spirit revoluţionar. Iar nenorocita ta de patrie devine o brânză fermentată cu viermi în ea.
   Cine a inventat chestia asta ştia ce face. Nu era bineînțeles dinlăuntru, ci dinafară, și avea tot interesul să spargă, să co­roadă. Deconstrucţia era procedeul magic de aruncat în aer. Noi, românii, multilateral talentaţi în lipsa de caracter, avem mare spor aici. Nouă nu ne trebuie în străinătate două generaţii ca să uităm cine suntem, ca să ne asimilăm, cu limbă, cu moravuri, cu tot. Ca să ne facem cât mai ca ei. Noi exersăm asta mai demult. Noi nu ne dăm în lături nici de la metisaje și hi­bridări, nu suntem geloşi pe "puritatea" noastră, nu suntem deloc orgolioşi. Ne acordăm cu oricine, chiar cu janchinoşii lumii. Suntem bucuroşi să ne ia în primire unii, să ne încadreze, să ne plătească, să ne considere. Ne gudurăm la ei pentru un "cuvinţel" bun. Dacă ne bat pe umăr, le pupăm mâna. Dacă ne oferă forme superioare de a ne pricopsi, nu ne dăm în lături de la nimic. Dacă e cazul și ne lasă, îi deconstruim și pe ei, le facem o nefăcută. Orgoliul identităţii? Demnitatea de a fi român – de unde? 

   În momentul de față, în diverse publicații românești scriu agenți virulenți ai deconstrucției. Poezia e toată deconstructivistă, ca și cea mai mare parte din proză și din dramaturgie. Și pictura e în bună parte atinsă de filoxeră. Sculptura a trecut, în deriziune, de la faza "nemâncați" la faza "burlesc". Iar analiștii, ideo-politici destul de mulți, se leapădă de nație și național ca de dracu'.
   La urma urmei, pe ce era să ne bazăm? Față de noi, regatele Poloniei și Ungariei au avut străluciri mai mari, au fost mai ofensive, au cotropit cu succes. Praga cehă a fost o vreme capitala Europei. Turcii, ruşii, nemţii au făcut cu noi ce au vrut. Evreii, când le-a fost greu, s-au adunat la noi. Ţiganii sunt aici buluc, huzuresc, încep să ne domine. Toţi, într-un fel, ne-au deconstruit sau măcar au vrut s-o facă. Acum însă s-a găsit şi fermentul ideologic. De păzit nu ne mai păzeşte nimeni. De educat nu ne mai educă nimeni. Vom fi printre primii cu specificitatea identitară tăbârcită.
   Calul troian e în casă! Dă din copite! Adio, naţie, şi n-am cuvinte!... Păcat!…

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Lucian Boia, 2002: "Problema noastră este că avem o mitologie istorică defazată în raport cu mitologia europeană. Se construiește o întreagă mitologie istorică europeană. Ieșim încetul cu încetul din faza națiunilor. Intrăm în faza construcției europene. Se poate vorbi, de pe acum, cum construcțiile istorice și discursurile istorice se adaptează la ceea ce se dorește să fie Europa. Asistăm la un dublu joc. Pe de o parte, sigur e integrarea europeană, față de care ne arătăm și suntem într-un fel atașați. Pe de altă parte, însă, auzim un discurs naționalist de toată frumusețea în materie de istorie, care nu se lipește de proiectul nostru de integrare europeană. Ăsta este dublul discurs. Astfel, un istoric foarte oficial cum este profesorul Scurtu scria, în ziarul Adevărul, că istoria românilor trebuie să revină la ceea ce este ea cu adevărat, să aibă patru piloni: vechimea, unitatea, continuitatea și independența. Poate că acestea sunt, nu spun că nu, dar sunt exact cei invocați în anii lui Ceaușescu. Ceea ce am constatat totuși în aceasta înșiruire este că lipsește orice referire la Europa. Toate sunt mituri naționale. Independența este iarăși un mit al sec. al XIX-lea. În Evul Mediu nu exista conceptul de independență, iar astăzi, mă întreb, de ce trebuie insistat chiar atât de tare pe independență când independența este ceva ce, încetul cu încetul, se pierde și nu numai în cazul românilor. Și Germania și Franta își pierd independența, nu mai au nici măcar monedă națională. Dacă facem construcția europeană, nu cred că mitologia independenței este prima care trebuie pusă înainte. Construcția europeană e inevitabilă, sigur, păstrându-ne ceea ce avem de păstrat, trăsăturile noastre naționale și atâtea alte lucruri. În contextul european nu se mai poate vorbi de o independență în sensul național, în sensul forte al termenului care corespunde epocii națiunilor, epocii statelor naționale".

Postări populare (nu P.P.E. !):