11 ianuarie 2014

Alteritate


(articol de Paul Everac)

   Nu sunt prea deştept, dar nici atât de simplist ca să-mi închipui că o revoluţie sau alt fenomen de ruptură socială angajează două părţi distincte şi unitare. Dimpotrivă, cred că s-au pus pentru o clipă (sau etapă) de acord oameni cu păreri altminteri divergente, având un numitor pentru o clipă comun.
   N-a fost, în decembrie, o singură tabără de complotişti, ci mai multe, reunite. N-au acţionat împotriva unui partid unitar, ci împotriva unuia unde erau şi divergenţe, linii tăinuite, chiar subversiuni. N-au avut de-a face cu o singură Securitate, ci cu mai multe. Una a vrut atunci Bush, alta Papa, şi alta Gorbaciov, dar, mi se pare, Bush l-a păcălit pe Gorbaciov. Alte socoteli, conjugate, şi-au facut marile bănci capitaliste, marea finanţă internaţională, exportatorii din diferite ţări. Ion Iliescu a părut lider, dar el a fost "călăuzit", alteori îndrumat, ori chiar împins, în direcţii nevrute de el, ci de alte găşti într-un fel hotărâtoare. În ianuarie ’90 s-a văzut că sunt fricţiuni la vârf. În martie s-a văzut ca e o cursă perfidă în care unii îşi puteau rupe capul.
   În mai s-a văzut că se unelteşte şi dintr-o direcţie şi dintr-alta, fiind, tot aşa, mai multe partizi, polarizate. Banca Naţională şi-a avut linia ei, destrămătoare, nu totdeauna convergentă cu conducerea politică. Primul Ministru Roman părea altfel situat decât Preşedintele. Toti erau însă marionete ale unor forţe externe, oficioase sau oculte, oricum presante. Din acest motiv nu poţi să acuzi conducerile, dar nici să le disculpi. Coacta voluntos, tamen voluntos, zice latinul, adică voinţa constrânsă se cheamă tot voinţă. Nu-ţi place, îţi prezinţi demisia. Dacă îţi dă mâna!...
   Din aceste alterităţi a ieşit şi gândul "confiscării". Cutare a confiscat Revoluţia. Toţi au vrut s-o confişte. Unii au vrut libertate totală împotriva autorităţii, alţii au vrut invers, ca să se poată lucra. Unii au vrut istoricitate, mers înapoi, restauraţie. Alţii un nou tip de socialism. Alţii atac la bunuri, jăcmănire, reaşezare de exploatatori. De afară ne-au confiscat foarte repede, aveau piloni aşezaţi aici, aveau canale, şi canalii. Au devenit uzurari şi bancheri ai Revoluţiei.
   Preşedinţii au început să scapete, ca simple unelte. Au facut "drepţi!" la toate poruncile şi incartadele. Ca pe vremea turcilor, sau a ruşilor, chiar mai rău! Ţara s-a condus în bună parte prin Banca Naţională, de manipulatori înhăitaţi cu arivişti clepto-seco-comunişti, dar şi cu franctirori ai pegrei, mafioţi de ultima speţă. Toţi au "confiscat-o", dacă a fost vreodată Revoluţie şi nu lichidare generală, la pomană. Vechii comitenţi, de tip Iliescu, s-au pomenit cu comitagii clientelari peste ei, încârduiţi unii şi cu catene externe. Cu prinţi ai banului nemuncit, speculat, cotizând la Curţi străine şi la partide divergente. Toţi s-au pus pe "confiscat", ajutând şi pe alţii din afară să confişte. Dar şi confiscarea generală din afară a avut alteritate, era de mai multe feluri, într-un fel se concura. Şi Stăpânii s-au concurat, şi slugile. Au "confiscat" până n-au mai putut.
   Nu poti arăta într-o direcţie cu degetul pe nimeni. A jucat alteritatea, pluralitatea de interese. Dar mă tem că nici nu poţi disculpa dintre marii politici pe nimeni. Au fost briganzi, sau măcar au întreţinut coţcari. Nu-i poti cruţa cu gândul, nici pe apărătorii ordinei şi legalităţii, poliţişti, procurori, judecători, nici pe ziaristii repede îmbogăţiţi, ghiftuiţi. O melasă trăind din hoţii, tranzacţionări de dreptate, şantaje. Târmocind în rahat. Banca Naţională, - un cui al lui Pepelea. Preşedinţiile – un oficiu de primit porunci. Partidele, arenă de joc de glezne. Nimic nu-i unitar, de sine stătător. Toţi se aţin la plesneală, la învârteală. Trăim în România năşită de Brucan, Militaru, Mazilu, Roman, Isărescu, dar şi Băsescu, Iliescu, Năstase, Stolojan, împinsă de ei, în mod alternativ, la jigodism şi lepră, confiscată de uriaşa lor clientelă.
   Singura lor nealteritate a fost lăcomia (de bunuri sau de ranguri), unde s-au întâlnit toţi, mânca-i-ar naiba!

Un comentariu :

Riddick spunea...

Dinozaurul tare în dinţi (Paul Everac): Borşul de peşte

[...] S-a tras în chilcă şi în oamenii muncii cei mai agitaţi, care au dat spuma ciorbei. Apoi s-a ales acolo un comitet de înţelepţi care să dreagă zeama şi să dea un gust, o direcţie, cu Lorin Fortuna, Claudiu Iordache şi ceilalţi. S-au băgat curând alţi înţelepţi de la Bucureşti, de talie mai mărişoară, zvârliţi şi ei în oală de nu prea se ştie cine, care i-au opărit şi scos la margine pe cei de la Timişoara, nemailăsându-le multe zile politice. Apoi a început bătaia peştelui la Bucureşti, când a venit un crăpcean mare şi solzos, un somn grăsuliu cu ochi căscaţi şi vreo două, trei ştiuci, iar peste ei alţii, aduşi din mări străine, cu cozile bătând. De chilcă şi de albitură ca şi de primii protagonişti, nu mai ştie nimeni, căci s-au dat de-o parte.
   Ciorba ar trebui să fie bună, dar nu prea are gust. Pe alocuri e chiar greţoasă. Colţoşii sunt la post, rechinii bălăcesc în voie. Un peşte-şarpe de speţă marină conduce jocul, dând la fiertură un iz de ciuşcă şi de boia. Cei mai mulţi servesc sorbind cu linguriţa de pe margini. Alţii înghit în sec. Albitura revoluţionară a fost scoasă cu prostovolul şi dată de-o parte. Acum ar urma, după sora noastră Franţa, pentru ca meniul să fie complet, ciulamaua Directoratului, apoi Consulatul şi in urma Imperiul, care până la urmă degenerează şi aşteaptă o nouă plevuşcă bine îndrumată pentru o nouă revoluţie.
   “Lingura şi strachina, mămăliga e gata!”

http://riddickro.blogspot.ro/2013/12/dinozaurul-tare-in-dinti-paul-everac_21.html


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Papahagi, 2011: "Înainte de a fi români, am fost europeni. Și creștini. Ce altceva suntem decât un amestec rasial daco-romano-slavo-cuman? De ce ne temem, așadar, de Statele Unite ale Europei, de parcă am pierde mai mult decât am câștiga? De parcă acquis-ul comunitar nu prevalează deja asupra legislațiilor naționale. Acest proiect nu e nou; el a fost doar diluat pe parcurs. Este proiectul federalist al creștin-democraților care în anii 1940-50 au pus bazele Uniunii Europene. Un proiect abandonat la jumătate de drum: Parlament European, dar nu și guvern federal european. Monedă unică, fără guvernanță financiară unică. Spațiu comun de securitate, fără armată comună. A venit momentul să desăvârşim proiectul gândit de Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Konrad Adenauer, Grigore Gafencu și alți politicieni creștin-democrați după cel de-al doilea război mondial."

 

Postări populare: