10 septembrie 2013

Ilie Şerbănescu: „Generalizarea redevenţelor europene” – o abureală (I)

Guvernul Ponta nu are în program vreo valorificare a resurselor minerale, nici în latura exploatării lor proprii, nici în latura prelucrării lor interne. Aşa că, în operaţiunea amintită, nu poate fi vorba decât de o deschidere largă a accesului centrului vest-european la resursele periferice din România, sub acoperirea unei creşteri cât de cât a redevenţelor obţinute de statul român. „Deschidere” care corespunde integral preocupării şi demersurilor dlui Ponta de a intra în voie comisarilor de la Bruxelles, cărora nu le-a fost pe plac la început.
O mare abureală pare că se pregăteşte pentru urgentarea accesului străinilor, desigur îndeosebi vest-europeni, la ultimele resurse minerale găzduite de subsolul ţării. Operaţiunea este făcută sub stindard european şi, fără îndoială, cu blagoslovire de la Bruxelles. Se numeşte generalizarea redevenţelor europene. Redevenţa este ceea ce revine statului posesor al resurselor din exploatarea lor în caz de concesionare a exploatării sau, altfel spus, cam cu ce se alege din aceasta poporul ţării, respectiv cel care este adevăratul proprietar al resurselor. Desigur, nu există vreo echivalenţă, pentru că statul îşi poate bate joc de încasările sub formă de redevenţe şi atunci poporul nu se alege cu nimic. Dar, tot evident, dacă statul însuşi nu încasează mare lucru din redevenţe, atunci discuţia despre ceea ce ajunge la popor este lipsită de obiect!

La actualul nivel al redevenţelor, statul român nu încasează pe an mai mult de 340 milioane euro, din care vreo 80% de la exploatarea petrolului şi gazelor. Suma include ceea ce plăteşte statului român compania de stat Romgaz care încă exploatează jumătate din gazele româneşti. Aşa că, acum, din redevenţe statul român nu prea încasează mai nimic. Poporul – proprietarul resurselor – doar mila lui Dumnezeu!

Pentru a schimba realmente situaţia în domeniu, guvernul român (oricare ar fi acela) ar trebui să încerce, în cadrul unei strategii naţionale, să realizeze o valorificare a resurselor minerale existente, ceea ce înseamnă exploatarea cu mijloace autohtone a cât mai mult din disponibil şi, mai ales, prelucrarea internă cât mai elaborată a resurselor minerale exploatate. Fără adăugare de valoare în procese de prelucrare internă, resursele, oricât de valoroase ar fi în principiu, devin cadouri pentru alţii! În cazul zăcămintelor de cupru, unde filiera de prelucrare a fost distrusă, resursele exploatate nu pot depăşi faza primară şi, ca atare, de pe urma lor ţara nu se alege cu nimic, de preferat fiind pur şi simplu lăsarea lor în zăcământ pentru generaţiile viitoare.

Guvernul Ponta nu are în program vreo valorificare a resurselor minerale, nici în latura exploatării lor proprii, nici în latura prelucrării lor interne. Aşa că, în operaţiunea amintită, nu poate fi vorba decât de o deschidere largă a accesului centrului vest-european la resursele periferice din România, sub acoperirea unei creşteri cât de cât a redevenţelor obţinute de statul român. „Deschidere” care corespunde integral preocupării şi demersurilor dlui Ponta de a intra în voie comisarilor de la Bruxelles, cărora nu le-a fost pe plac la început. Deci, contra unui mărunţiş primit prin aşa-zisa generalizare a redevenţelor europene, va începe marea lichidare a resurselor minerale româneşti, ultimele existente. Vor fi atacate curând curând şi gazele de şist de la Bârlad sau de pe litoral, şi petrolul şi gazele din largul mării etc. România trebuie să-şi joace rolul de colonie!

http://jurnalul.ro/editorial/generalizarea-redeventelor-europene-o-abureala-i-651279.html#

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: