Ilie Şerbănescu: Şi USL se ţine de glumiţe!

Clasa politică din România a primit ajutor din afară. Din interese tot pe termen scurt, UE a ridicat obligativitatea vizelor pentru români şi, cu consecinţe dramatice tot pe termen lung, milioane de români în puterea vârstei biologice au luat calea bejeniei naţionale. Clasa politică românească scăpa pe termen scurt de o grijă, mai intrau şi ceva bani în ţară de la căpşunari, dar pe termen lung sistemele de pensii şi de sănătate treceau în subfinanţare cronică, educaţia nu mai putea cheltui bani decât degeaba şi piaţa forţei de muncă se dezarticula definitiv. 

Jurnalul Naţional:

Cu toate că USL, marea coaliţie câştigătoare a alegerilor din decembrie trecut, se mai ţine din puţin, percepţia populară îi acordă totuşi o „trecere” aproape nealterată. Încă! Probabil aşteptările acumulate la adresa USL au fost atât de mari şi timpul scurs de la alegeri atât de scurt, încât oamenii nici nu pot concepe că peştele le-a şi scăpat din mâna!
Realitatea este însă că USL a ajuns la guvernare la ora nefericită a decontului a peste 20 de ani de distrugere economică prin devalizare, demolare şi furt. Si toate componentele acestei distrugeri au venit la scadenţă în această perioadă. Si, vai!, tocmai când se închid şi supapele care au permis până acum organismului supus strangulării să nu se sufoce.

Bună sau rea – poate mai mult rea decât bună! – economia de dinainte de ’89 asigura peste 8 milioane locuri de muncă. Distrugerea economică prin furt şi demolare fără a se pune ceva semnificativ în loc a eliminat circa 4 milioane dintre acestea. S-a supravieţuit din vânzarea mobilei din casă, respectiv activele statului acumulate anterior în ani de muncă şi construcţie. Ca mecanism, 2,5 milioane de oameni au fost scoşi anticipat la pensie pentru a degaja piaţa forţei de muncă, transformând o problemă pe termen scurt şi mediu într-una pe termen lung, pe care de fapt n-o va rezolva nimeni, niciodată. În câţiva ani, România a devenit – caz unic în lume! – o ţară cu mai mulţi pensionari decât salariaţi. Nu se cunoaşte cum s-ar putea gestiona o asemenea situaţie altfel decât printr-o reducere sistematică a pensiei nete pe ansamblu. Din anii 2000, supapa pensiilor nu mai putea fi pusă la lucru. Clasa politică din România a primit ajutor din afară. Din interese tot pe termen scurt, UE a ridicat obligativitatea vizelor pentru români şi, cu consecinţe dramatice tot pe termen lung, milioane de români în puterea vârstei biologice au luat calea bejeniei naţionale. Clasa politică românească scăpa pe termen scurt de o grijă, mai intrau şi ceva bani în ţară de la căpşunari, dar pe termen lung sistemele de pensii şi de sănătate treceau în subfinanţare cronică, educaţia nu mai putea cheltui bani decât degeaba şi piaţa forţei de muncă se dezarticula definitiv.
Decontul a venit probabil mult mai repede decât se anticipa. Activele statului din care s-a extras sevă până acum sunt pe sfârşite. Nici supapele nu mai operează. Cea a pensiilor nu mai poate fi forţată, dimpotrivă, dacă pensiile nu se reduc în termeni reali, nu se va mai putea vorbi despre pensii. Din cauza crizei, exodul către ţările făgăduinţei a încetat în mod net şi întoarcerea acasă ameninţă să instabilizeze complet situaţia.
A vorbi în aceste condiţii de creşterea ocupării forţei de muncă – aşa cum face şi USL, împreună de altfel cu celelalte forţe politice într-un concert dirijat de la Bruxelles – înseamnă nimic altceva decât a glumi! Amar!