09 iunie 2013

Secretele lui Mugur Isărescu

Napoca News (2010): 

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur , ţine bine ascuns, probabil în vreun sertar din biroul său, un . Este un “” pe care îl cunoaşte aproape toată lumea, dar care este evitat magistral, pe bani, din orice dezbatere publică şi din orice discuţie legată de activitatea guvernatorului. Acest este dovada incompetenţei lui Mugur Isărescu, acelaşi personaj care astăzi aruncă toată vina pentru criza economică în cârca poporului român. Este vorba de Ordinul “Meritul Industrial și Comercial” în grad de Mare Ofițer, pentru “cea mai spectaculoasă perioadă de creștere de după de cel de-al Doilea Război Mondial”, acordată de preşedintele Traian Băsescu guvernatorului în data de 2 februarie 2007. Această creştere spectaculoasă este astăzi blamată aproape zilnic de către Mugur Isărescu şi este constant invocată vina noastră, a românilor de rând care, potrivit oficialilor , am luat credite fără să le putem plăti, păcălim cumpărătorii în piaţă cu produse contrafăcute, am îndatorat ţara şi aşa mai departe.

“Romanii care au luat credite sunt adevaratii vinovati de faptul ca datoria externa privata a tarii noastre a crescut de sase ori intre 2000 si 2010, ajungand, la 30 septembrie, la 22,7 miliarde de euro”. O declaraţie ilogică a lui Isărescu, care nu îi face cinste nici în calitate de guvernator al BNR, responsabil de toată piaţa bancară din România, dar nici în calitate de economist, academician sau om. Probabil este urmarea unor directive primite în cadrul întâlnirilor de la Clubul de la Roma sau din cadrul Trilateralei, unde Isărescu a primit misiunea de a arunca toată vina pentru criza financiară din România asupra românilor de rând, spălând imaginea băncilor, a căror interese le reprezintă cu adevărat. Cum este posibil ca, după ce a primit o decoraţie de la preşedintele ţării pentru creşterea economică din anul 2007, creştere care s-a dovedit a fi una falsă, ca un uriaş cu picioare de lut, acelaşi Isărescu să aibă tupeul nemaipomenit de a se spăla pe mâini de toată această afacere dubioasă? Şi mai mult, în februarie 2010 să primească de la acelaşi Traian Băsescu cea mai înaltă distincție a statului român, Steaua României în grad de Colan, pentru aportul adus stabilităţii economice a României? Care stabilitate? Care creştere spectaculoasă?

Dar situaţia este mai gravă şi mai încurcată decât pare. România a contractat un credit de 19 miliarde de euro de la FMI pentru a acoperi deficitul bugetar şi a relansa creditarea. O mare parte din aceşti bani s-au dus în rezervele BNR, care a deblocat fondurile de garantare depuse de băncile străine care operează pe teritoriul României. Cu alte cuvinte noi, românii de rând, plătim o datorie externă imensă pentru ca băncile să poată să transfere sute de milioane de euro în afara ţării şi să lanseze creditarea. Creditare care acum aproape că nu mai există! În infama perioadă când oricine putea să se îndatoreze peste măsură la banci sau să ia credite doar cu buletinul, unde a fost academicianul Isărescu? De ce nu a reglementat această situaţie care a provocat prea multe credite toxice, care nu au putut fi rambursate? Şi unde este responsabilitatea băncilor, care s-au lansat într-o campanie de creditare nesăbuită, care au dat credite fabuloase pe pile, pe şpagă, refinanţări acordate pe cumetrii, care doar au prelungit existenţa fără sens a unor companii care nu au făcut niciodată profit şi au umflat piaţa imobiliară ca un balon de săpun? Şi mai interesant, dacă numărul de credite care nu au putut fi recuperate este atât de mare, iar băncile se ocupă acum de executări silite care oricum nu mai acoperă paguba, de ce nu este relansată creditarea? Este evident faptul că principala sursă de profit a băncilor sunt creditele acordate. Fără această componentă, profitul lor pe termen lung va ajunge la zero sau chiar negativ. Cu toate acestea, este aproape imposibil să contractezi un credit pentru o companie, de un an de zile încoace, ceea ce înseamnă doar un lucru: poate că această creditare haotică nici nu a produs pagube atât de mari băncilor, care încă declară profit, şi că toată această campanie susţinută de Isărescu este una falsă mincinoasă. Distincţiile lui Isărescu, “secretele” acestuia, care se anulează una pe alta, stau dovadă a faptului că BNR a renunţat de mult să mai fie o instituţie care apără interesul naţional.

Dar cum a reuşit totuşi Isărescu să reziste atâta vreme în funcţie, fără să fie contestat de nimeni? Urmează al treilea secret: a plătit opinia publică pentru a-i fi favorabilă. O dezvăluire a site-ului Reporter Virtual ne arată că BNR a plătit miliarde de lei presei, pentru a beneficia de o imagine imaculată. Sub masca publicării cursului de schimb oficial şi a face “comentarii de educare financiar-bancară”, BNR a plătit miliarde de lei către presă în fiecare an. Însuşi Adrian , consilierul BNR care ne face “educaţie bancară” de ani de zile în Ziarul Financiar, recunoaşte deschis acest lucru: “Noi am avut până în 2008 contracte de parteneriat cam cu toate ziarele şi am dat într-adevăr miliarde de lei vechi, pentru a încuraja ziarele să lase la o parte ideea de audienţă şi să scrie şi ştiri sau comentarii de educare financiar-bancară. În 2008 am încheiat”, a declarat Vasilescu în cadrul seminarului EU-Cofile, organizat de BNR, Alpha Bank şi ARB. “În timp ce domnul Vasilescu susţine că acest proiect este încheiat, mai exact cel de sponsorizare a presei, tot dânsul publică în continuare articole în Ziarul Financiar şi Săptămâna Financiară, ceea ce înseamnă că este plătit sau plăteşte presa pentru preluarea editorialelor sale”, scrie ziaristul Tiberiu Lovin despre această chestiune.

Dar cine este acest Vasilescu şi cine sunt consilierii lui Mugur Isărescu? Site-ul BNR ţine la secret aceste informaţii, lista de consilieri ai guvernatorului este inexistentă, ce să mai zicem de declaraţii de avere sau interese. Adrian Vasilescu, de exemplu, este un mister în sine. La “doar” 74 de ani, nimic din CV-ul sumar al lui Vasilescu nu ne lămureşte ce îl califică pe acesta pentru funcţia de consilier al guvernatorului BNR. Desele declaraţii publice, lipsite de coerenţă şi chiar de bun simţ, îl plasează în zona ridicolului plătit din bani publici. Despre Vasilescu ştim doar că “a absolvit studii universitare în domeniul economic” şi că a lucrează din 1962 în presă. Din cei 27 de ani de presă comunistă ştim doar că Vasilescu Adrian “era făcătorul de discursuri al lui Manea Mănescu” la “Scânteia”, potrivit fostului ziarist Mircea Bunea. Până în 1996 a fost profesor asociat la Academia de Studii Economice și la Școala Superioară de Jurnalistică, însă biblioteca acestei instituţii nu cuprinde nicio lucrare a lui Vasilescu, nu este menţionat nici măcar ca şi coautor la vreun curs. Cum ajunge el în 1996 coordonatorul strategiei de comunicare a BNR şi apoi consilier, este un mister total. De ce îl vedem însă zilnic la televizor, am lămurit mai sus: datorită banilor de PR ai BNR, care obligă financiar presa să ridice în slăvi instituţia BNR, guvernatorul acesteia şi să ne prezinte “educaţie bancară” marca Vasilescu, ziaristul de partid al PCR.

Şi un ultim secret, pe care îl las ca subiect de meditaţie tuturor celor care încă mai cred în mitul Isărescu: cum se face că soţia directorului Institutului Cultural Român, Horia Roman Patapievici, este consilier la BNR? De ce nu apare Ioana Patapievici în organigrama publică a instituţiei, care sunt atribuţiile acesteia, de ce are salariul confidenţial şi de ce trebuie să aflăm acest lucru din declaraţia de interese a soţului? Ce servicii trebuie să aduci şi cui, pentru a primi în familie asemenea sinecuri plătite din bani publici?

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: