26 mai 2013

Fraza-tip


... a premierilor din România : "Mai multă Europă".

Ponta, interviu pentru New Europe ("Ponta: More Europe, as soon as possible"):

- Este evident pentru toată lumea că fără locuri de muncă şi creştere viitorul Europei nu arată prea 'roz', aşa cum spunem noi. Consider că politicile UE dintr-un număr şi mai mare de domenii trebuie să fie în şi mai mare măsură integrate şi coordonate, pentru că dacă lăsăm fiecare ţară să se salveze pe cont propriu nu o să meargă. Aşadar, în opinia mea, putem avea atât disciplină în finanţele publice, cât şi investiţii în crearea de locuri de muncă, pentru că fără ele vom avea o generaţie pierdută de europeni.

- Alegerile europene sunt o ocazie importantă de a le demonstra cetăţenilor europeni că ceva se schimbă, în condiţiile în care nemulţumirea faţă de instituţiile UE este în creştere. Sunt preocupat de rezultatele alegerilor în democraţiile foarte vechi, unde populiştii şi antieuropenii au obţinut numeroase voturi. Or, 2014 ar trebui să fie un moment de schimbare pentru Uniunea Europeană care să dea mai multă speranţă că, pentru toate ţările UE, nu doar pentru a mea, construcţia europeană reprezintă drumul potrivit. Mesaje puternice, un program clar de reformă, ideea alegerii directe a preşedintelui, acestea sunt tipul de schimbări pe care vrem să le propunem, pentru că altfel oamenii nu vor fi interesaţi de alegerile europene, vor spune că Bruxelles este departe şi nu are cum să le schimbe viaţa. 

Ponta, acum o lună :

"În niciun caz nu trăiesc vreo spaimă că ia cineva vreo bucată din România şi o duce la Bruxelles, nu am asemenea spaime, dimpotrivă, eu unul nu doar că sunt pro-european dar cred că Europa are ca şansă să supravieţuiască integrându-se mai mult şi fiind mai unită decât este acum. Şi vorbesc aici de politici fiscal bugetare comune, de uniunea monetară, de accederea şi a noastră şi a altora în spaţiul euro. Deci eu cred că ne vom integra şi mai mult. Nu ştiu, poate găsim o soluţie - există şi în Constituţia actuală - ca atunci când e vorba de tratatele europene, cu două treimi, să nu mai treci prin toată procedura cu referendum, ci cu două treimi din Parlament să poţi să faci modificări sau să adopţi legi cu caracter constituţional."

"Sunt unul dintre cei care cred în acel proiect -şi sper să se realizeze pe parcursul vieţii mele politice - al Statelor Unite ale Europei."



Boc, la o dezbatere organizată de PPE  (decembrie 2011): "Nu trebuie să ne temem să vorbim despre Statele Unite ale Europei"




Mihai Răzvan Ungureanu, 2012

"Există o preocupare privind modul în care politicile europene pot fi puse sub semnul întrebării la nivelul executivelor şi parlamentelor naţionale de expresia politică a xenofobiei, a parohialismului politic, de atitudini antidemocratice, într-un cuvânt de atitudini antieuropene. Şi preşedintele Consiliului, şi eu considerăm că este nevoie de o dezbatere care, tehnic, poate fi legată de lucrările unui Consiliu European, antrenând factori politici de înaltă decizie, asupra valorii ideii europene şi a modului în care ne raportăm la aceasta".

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Alina Inayeh, 2021 ("Ce cred românii despre Est şi Vest" - sondaj): "[...] toți acei 30%, care mie îmi dau foarte multă bătaie de cap, cred că țările occidentale, deci nu numai UE, ci țările occidentale luate așa, ca pachet, au adus mai mult rău decât bine României. Și există un număr îngrijorător de mare, 67% dintre români, deci două treimi dintre ei, care cred că interesul național trebuie păstrat, trebuie salvat, trebuie luptat pentru el chiar dacă asta înseamnă pierderea calității de membru UE. [...] deci dacă interesul național o cere, să se ducă UE unde o vrea, pentru că interesul național este mult mai important. Ne apărăm cu dinții ceva ce nu înțelegem ce. Nu știm exact ce înțeleg românii prin interesul general.

 

Postări populare: