05 aprilie 2013

Václav Klaus : "Stilul actual de integrare europeană și-a mâncat mălaiul"


Comentariul politic IVK 6 - Drapelul european pe Castel sau relansarea unei dezbateri moarte demult

La Castelul Praga, reşedinţa regilor și președinților cehi, de miercuri 3 aprilie 2013 flutură o pânză de culoare albastru deschis, cu stele galbene. Pentru unii, este o anumită satisfacție, pentru ceilalţi o dezonoare, pentru alţii doar un simbol vid, neinteresant.

Zeman şi Barroso la ridicarea "steagului" UE
De-a lungul anilor, a provocat în mod nejustificat dispute, dacă este adecvată sau inadecvată ridicarea acestui "steag" la Castelul Praga, şi aţi auzit, probabil, toate argumentele. Acesta nu este, desigur, steagul oficial al UE, conform Constituției Europene, care l-a introdus, şi care a fost respinsă în referendumuri populare, dar Tratatul de la Lisabona l-a crezut potrivit ca drapel al UE. Este adesea uitată egalitatea de jure a drapelului Consiliului Europei [are în plus un "e"], din care fac parte şi Turcia, Rusia și Azerbaidjan, drapel a cărui evidențiere o doresc unii activiști. Acest simbol nici pe departe nu flutură peste toate capitalele statelor membre ale UE, așa cum cineva încearcă să spună. În plus, nu poți uita că, la Castelul din Praga, în trecut, a fost adăugat în plus față de drapelul nostru național, un steag cu svastica nazistă, în timpul Protectoratului. Chiar şi comuniștii au îndrăznit să instaleze acolo steagul roșu cu steaua galbenă, cu secera și ciocanul. Și, în cele din urmă: dacă UE într-adevăr ar fi singura organizație internațională care apără suveranitatea statelor membre, nu este clar de ce iubitorii pânzei albastru-pal nu cer aducerea steagurilor NATO și ONU, în același loc.

Nu, a vorbi astăzi despre toate acestea este aproape de prisos. Și e trecută vremea. Pentru fanii simbolului centralizării de la Bruxelles a fost o dispută-cheie cândva, cu vreo şase sau opt ani în urmă. Motivația a avut, în esență, trei aspecte:

- monopolizarea reprezentării orientării pro-occidentale și demascarea criticilor ca fiind în postura de agenți ai altor civilizații,

- prezentarea în fața puternicilor de la Bruxelles, Paris și Berlin, drept adoratorii lor obedienţi, pentru a le solicita sprijinul în lupta politică internă,

- pentru controlul proceselor democratice din țara noastră și pentru a-şi crește șansa promovării proiectelor de inginerie socială, a căror punere în aplicare este mult mai ușoară într-o organizație internațională nedemocratică decât în oricare alta, chiar și socialistă, dar cel mai dificil este într-o democrație parlamentară legitimă.

Deși cu această motivație nu suntem de acord, a fost destul de ușor de înțeles, a fost făcută inteligibilă, și o parte a societății noastre de fapt o agreează. Dar câțiva ani au trecut și situația s-a schimbat radical. Astăzi nu mai există cerere pentru atitudini sociale, punerea în aplicare a vederii de ansamblu a publicului european se confruntă cu propria agonie.

Astăzi este dificil a prezenta publicului nostru direcția actuală a integrării europene drept singura cale spre prosperitate. Astăzi este dificil să se obțină din partea publicului local aprobarea etichetării tuturor criticilor Bruxelles-ului drept naționalişti retrograzi, sau agenţi ai Beijingului și Moscovei. Astăzi este greu să te bazezi pe sprijin puternic de la Bruxelles, pentru că acesta, din puternic, între timp a devenit bolnav.

Da, motivația este doar câştigarea de timp spre a supraviețui, probabil. Prin intermediul legislației europene se pot aplica în continuare mult mai multe intervenții în cadrul unor norme legale absurde, modelând piața liberă în favoarea anumitor grupuri de interese. Dar nici chiar ele nu pot dura mult timp.

Eurofanatismul pro-bruxellez nu mai este la modă. E un cal mort. În cel mai bun caz, un cal cu un picior rupt. Chiar aplauzele pentru evenimentul de ieri ale mass-mediei noastre pro-bruxelleze nu au fost la fel de fanatice, cu siguranță nu ca acum opt ani. "Cântăreţii UE" nu mai arată prea bine astăzi. Prin urmare, pare a fi mai mult o acţiune a preşedintelui Zeman, la spartul târgului. Urcarea lui greoaie pe acest cal este o comedie al cărei rezultat este precum încercarea de a schimba finalul unui meci de fotbal închis fiind într-un dulap.

Stilul actual de integrare europeană și-a mâncat mălaiul. Și la Castelul Praga se confruntă cu propria exhumare.

Institutul Václav Klaus , 04 aprilie 2013

http://www.klaus.cz/clanky/3336

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: