26 februarie 2013
Lobby pentru socialism transnaţional (postnaţional ?)
Dacă tot este să le cedăm, mai bine să le cedăm direct Europei
[...] De ce să nu împiedice din start demolarea Arpechim, distrugerea Combinatului de la Târgovişte de oţeluri speciale sau a instalaţiilor de producţie a PVC de la Oltchim, măcar şi pentru nu a mai majora numărul de imigranţi în ţările din Vest care vor urma să provină din aceste oraşe.
De ce să nu se privatizeze inclusiv CFR Marfă sau Poşta Română către un organism transnaţional, european, către capitalul european şi nu al unui singur stat din UE? UE are deja expertiză în această direcţie prin Banca Europeană de Recontrucţie şi Dezvoltare, dar şi prin Banca Europeană de Investiţii (BEI) unde Mihai Tănăsescu, fostul ministru de finanţe al României, a devenit vicepreşedinte de curând.
Pentru că dacă tot este să cedezi controlul unor monopoluri, aşa cum sunt distribuţia de energie electrică, exploatarea petrolului, serviciile poştale care în Franţa sunt deţinute de francezi, în Italia de italieni şi în Austria de austrieci, mai bine le-am da Comisiei Europene direct, unde măcar avem şi noi o reprezentare.
Nu are România capacitatea la nivelul statului să-şi administreze eficient companiile de stat, măcar să le dăm nu unor alte state (aşa cum s-a întâmplat în cazul telecom - statului grec, în cazul electricităţii - statului italian, în cazul distribuţiei de gaz - statului francez sau german), ci direct UE, unde avem şi noi un cuvânt de spus. Cât avem.
Aceasta va însemna cu adevărat o integrare europeană - o implicare pentru dezvoltarea economică locală - şi România poate fi prima ţară în care acest Fond de Redresare Industrială a Europei să acţioneze. E timpul pentru o astfel de acţiune europeană, pentru că fără decizii luate acum, "oalele" se vor sparge nu numai în capul administraţiei de la Bucureşti, dar şi în acela al comisarilor de la Bruxelles. Vrând-nevrând.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Adrian Papahagi, 2012: "Nu mă voi ascunde după deget: suplimentul FCD este într-adevăr un manifest, fiindcă socotim că Uniunea Europeană este un proiect neterminat și că doar desăvârșindu-l, creând adică Statele Unite ale Europei, putem să evităm perspectiva deloc încântătoare de a deveni un vulgar apendice al Asiei,
un muzeu al civilizațiilor sau o simplă piață de desfacere pentru
economiile emergente. Înainte de toate, doream să subliniez, prin
contrast cu îngustimea identităților naționale, care sunt niște constructe relativ recente,
larghețea identității europene și universalitatea celei creștine.
Creștinismul transcende națiile, cu tot tribalismul și triumfalismul lor
războinic".
Postări populare:
-
(de pe la 8:27) Pâi sectorul politic e format [deocamdată doar] din argaţii Ocultei . EI SUNT PROBLEMA! Formal "puşi de noi", car...
-
Prin Haos controlat către (Noua) Ordine. Un război pustiitor, în care se vor folosi arme nucleare. Iar când oamenii, exasperaţi şi înspăimâ...
-
"Nu ascund faptul că în după-amiaza asta am stat vreo 2 ore cu George Simion, a trecut pe la mine și i-am explicat. Nu s-a putut asta ...
-
Şi persistenţa cu care se face indică fără niciun dubiu existenţa unei directive exprese pentru implementare cu orice preţ. Din nou, prin vo...
-
hair trigger
-
Într-un articol din Gândul, scrie aşa: "Elevii vor fi vaccinaţi cu Cantgrip pentru imunizare împotriva virusului AH1N1, responsabil ...
-
"Valuri de peste 20 m , tip tsunami"? Lângă Antarctica . "Developing". Părerea mea: dacă sunt asemenea valuri ş...
-
DA, uitasem partea cea mai importantă: nici "B.O.R" nu a participat! Mă aştept ca popicu' ăla tânăr de la parastas, să aibă p...
-
Dronelakogălniceanu. ( GI-ii [poate] or fi preferat nişte Druuna... ). "In ză Neivi". Da' să vedem, cine-or fi naivii ....
-
Traducere-maşină , deh: Румыния хвалит Киев за сдачу украинских интересов ( România laudă Kievul pentru cedarea intereselor ucrainene ) ...
Un comentariu :
"Sarcina este aceea de a crea şi de a construi Statele Unite Socialiste ale Europei. Un guvern muncitoresc european ar expropria băncile şi marile corporaţii şi ar folosi resursele lor pentru a crea noi locuri de muncă şi pentru a răspunde nevoilor sociale, nu pentru a aduce profit celor bogaţi"
... susţine WSWS (World Socialist Web Site) - troţkiştii Internaţionalei a IV-a. Aparent, o divergenţă faţă de "proiectul" UE... doar aparent... :
Ce speră să salveze UE prin moneda euro?
De Peter Schwarz
22 octombrie 2011
http://riddickro.blogspot.ro/2011/10/sarcina-este-aceea-de-crea-si-de.html
Trimiteți un comentariu