04 iulie 2012

Banda vrea pe repede-înainte
FFWD >>



Va veni Antonescu la Cotroceni, ca președinte interimar, până la referendumul de demitere ori până la alegerile prezidențiale anticipate, dacă trece referendumul (va trebui, oricum, să fie validat, indiferent de rezultat).

Dacă referendumul trece, ori chiar cu câteva zile înainte de votul la referendum, se va derula mascarada demisiei guvernului, apoi "parlamentul va respinge" două guverne USL consecutive, după care se va anunța data alegerilor generale anticipate. Cu posibilitatea (incertă) de a coincide cu alegerile prezidențiale anticipate.

Rămâne de văzut dacă USL va reuși să impună în timp util votul cu un singur tur, condiție obligatorie pentru a-și asigura o falsă majoritate, pe care deja nu o mai are în electorat.



ART. 5 
(1) Referendumul național și referendumul local se organizează și se desfășoară potrivit prevederilor prezentei legi. 
(2) Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Papahagi, 2011: "Înainte de a fi români, am fost europeni. Și creștini. Ce altceva suntem decât un amestec rasial daco-romano-slavo-cuman? De ce ne temem, așadar, de Statele Unite ale Europei, de parcă am pierde mai mult decât am câștiga? De parcă acquis-ul comunitar nu prevalează deja asupra legislațiilor naționale. Acest proiect nu e nou; el a fost doar diluat pe parcurs. Este proiectul federalist al creștin-democraților care în anii 1940-50 au pus bazele Uniunii Europene. Un proiect abandonat la jumătate de drum: Parlament European, dar nu și guvern federal european. Monedă unică, fără guvernanță financiară unică. Spațiu comun de securitate, fără armată comună. A venit momentul să desăvârşim proiectul gândit de Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Konrad Adenauer, Grigore Gafencu și alți politicieni creștin-democrați după cel de-al doilea război mondial."

 

Postări populare: