21 iunie 2012

Václav Klaus: "Europa nu este încă la sfârşitul călătoriei sale. Procesul de-democratizării merge mai departe".



Discursul președintelui Cehiei la conferința Global Governance vs. National Sovereignty: Is it the West’s Next Great Ideological War? organizată de American Freedom Alliance, Los Angeles, 10 iunie 2012.

Guvernanţa globală şi varianta sa europeană

Multe mulţumiri pentru că mi-ați oferit șansa de a veni din nou în această foarte frumoasă, dar, de asemenea (aşa cum se vede de la Praga), foarte îndepărtată parte a lumii. Cu toate acestea, cred cu tărie că voi fi bine răsplătit pentru drumul lung, fiind aici cu dumneavoastră. Vă mulţumesc pentru selectarea acest subiect pentru conferinţă. Titlul său sugerează lipsa corectitudinii politice, dar aceasta mă face și mai bucuros să fiu aici.

Sunt mândru să fac parte din grupul foarte mic de oameni care consideră că atât
ideologia guvernanţei globale cât şi realitatea realizării rapide și în accelerare a acestei scheme este una dintre principalele ameninţări împotriva libertății noastre şi a democraţiei. Subtitlul conferinţei întreabă: "Este acesta următorul mare război ideologic al Vestului ?" Nu sunt sigur. Ar putea fi, în cele din urmă. Cu toate acestea, după cum se arată acum, aceasta poate deveni marea înfrângere ideologică a Vestului. Se va transforma într-un război ideologic (purtat cu cuvinte, nu cu arme), numai cu condiţia ca noi să intrăm în arenă. Dacă nu, guvernarea la nivel global va deveni realitatea noastră foarte repede şi fără a i se opune o prea mare rezistenţă.

Nu am mulți colegi printre politicienii în funcție care să vadă lucrurile într-un mod similar şi care ar fi gata să vină aici. Vorbitorii de la această conferință au fost rugaţi să trimită organizatorilor texte recente dedicate temei întâlnirii noastre. Am trimis trei articole scurte, dintre care unul a fost discursul meu de la summit-ul UE-Asia de la Bruxelles, care a avut loc cu mai puţin de doi ani în urmă. Au fost acolo aproximativ 50 de şefi de state sau de guverne din Europa, Asia şi Australia. Mi-am exprimat dezacordul meu în privința guvernării globale. Patru persoane au venit la mine după discurs şi mi-au spus: "excelent". Au fost preşedintele Mongoliei, prim-ministrul Noii Zeelande, vicepreședintele Indiei şi ministrul afacerilor externe al Rusiei. Pe de altă parte, cei care au fost în dezacord în mod deschis au fost participanţii din statele UE. Nu a fost surprinzător.

Situaţia este ceva mai bună în lumea academică. Știu anumite persoane (precum John Fonte, John O'Sullivan, Keith Windschuttle, Roger Kimball, şi alţi câțiva) care sunt la fel de interesate ca și mine. Am venit aici cu speranţa de a mări dimensiunea acestui grup.

Cei care ne-am adunat aici avem convingeri foarte puternice asupra acestui subiect. Am venit din diferite părţi ale lumii şi avem experienţe istorice, sensibilităţi, părtiniri şi prejudecăţi proprii. Eu nu ascund faptul că abordarea mea este influenţată predominant de experienţa mea frustrantă cu traiul dintr-un imperiu comunist, de asemenea, guvernat la nivel global. Acest lucru mi-a ascuţit privirea şi mă motivează să îmi ridic glasul ori de câte ori văd simptome asemănătoare în lumea noastra contemporană, nominal încă liberă şi democratică. Ambiţia de a guverna, fără o responsabilitate și o legitimitate democratică, dintr-un oraş îndepărtat, este ceea ce am văzut în cea mai mare parte din viața mea. Douăzeci şi doi de ani care au trecut de la căderea comunismului reprezintă ceva mai puţin de o treime din viața mea.

La momentul căderii comunismului nu ne-am aşteptat să ne pierdem iar noua noastră libertate atât de repede, în numele altei ideologii foarte dubioase. John O'Sullivan spune că aceasta este o ideologie care nu are curajul de a-și rosti numele [1] şi în articolul său cel mai recent vorbeste despre "totalitarismul soft" [2], care este o denumire foarte potrivită a lumii în care intrăm încet, dar sigur.

Sarcina noastră este să examinăm serios substanţa doctrinei (sau ideologiei) guvernării globale. Nu am nici ambiţia, nici - parţial din cauza îndatoririlor mele prezidenţiale - suficient timp şi concentrare pentru a încerca o descriere şi o analiză cuprinzătoare. Nu este necesar. Suntem norocoşi să avem cartea lui John Fonte, în care numeşte această doctrină "progresism transnaţional" [3].

Eu nu intenţionez să-i concurez scrisul său excelent. Ceea ce voi încerca să fac vor fi câteva comentarii cu privire la recenta tranziție europeană către trans- sau supranaţionalism şi către o guvernare la nivel continental, care a devenit obiectivul indiscutabil al celor mai mulți dintre politicienii europeni (şi al tovarășilor lor de drum) care controlează UE şi modul de gândire european.

Părinţii fondatori ai integrării europene (majoritatea lor erau politicieni francezi) au avut ambiţii similare centraliste şi unificatoare încă din anii '50, dar trecerea reală spre un astfel de regim politic a început cu un sfert de secol în urmă, în epoca unui alt politician francez, mai contemporan - Jacques Delors. Rolul său rămâne binecunoscut pentru majoritatea dintre noi, dar a fost treptat uitat de marea majoritate a oamenilor obişnuiţi din Europa. Epoca sa a adus o schimbare fundamentală - integrarea s-a transformat în unificare, Europa, care până la acel moment se baza pe cooperarea dintre statele suverane încă dominante, a fost transformată într-o entitate compusă din state non-suverane conduse, organizate, dirijate, controlate, reglementate, standardizate şi armonizate din "punctul de comandă" de la Bruxelles.

În trecutul comunist ne-am uitat de după Cortina de Fier la evoluţia treptată a integrării europene şi din multe motive nu am dat prea multă atenţie schimbărilor care erau în curs acolo. După căderea comunismului, după ce am vizitat pentru prima dată Bruxellesul, după primele noastre contacte personale cu politicienii UE şi cu instituţiile UE, am simțit imediat o problemă.


Încă de pe atunci consideram schimbarea acronimului - de la CE (Comunităţile Europene) la UE (Uniunea Europeană) - ca fiind o schimbare fundamentală, şi am fost surprins de faptul că aproape nimeni nu i-a acordat atenţie sau nu a avertizat împotriva consecinţelor sale cu bătaie lungă. A fost evident că Europa a intrat într-o eră nouă conceptual şi a început să se deplaseze pe un alunecos "drum către servitute" (pentru a folosi faimoasa noţiune hayekiană) - probabil la fel ca întotdeauna în trecut, adică în mod inconştient. Elitele intelectuale din Europa de Vest nu o critică, deoarece acestea - mai mult sau mai puţin - au dorit-o. Ei au înţeles că le oferă o oportunitate enormă. Ca întotdeauna în situaţii similare, au devenit tovarăși de drum foarte activi şi foarte utili.

Frustrarea mea actuală este aproape absolută şi, din nou, sentimentul meu dominant este sentimentul de neputinţă. Predecesorul meu în funcție este cunoscut la nivel mondial pentru eseul său "Puterea celor fără de putere", dar ceea ce nu este prea bine cunoscut este faptul că el a fost întotdeauna un susţinător înverșunat al ideologiei guvernării globale, care disprețuiește statele naționale. El ne-a denumit  "čecháčkové", iar dacă aș traduce-o ca "cehi (sau boemieni) mărunți și înguști la minte" ar fi o traducere foarte blândă.

Europa nu este încă la sfârşitul călătoriei sale. Procesul de-democratizării merge mai departe. Acronimele se schimbă în continuare, după etapele succesive ale procesului de unificare: CEE - CE - UE - UME - UFE - UPE. Ne apropiem acum de penultima etapă, Uniunea Fiscală Europeană, care pare, pentru unii oameni, o soluţie utilă în urma recentei prăbușiri a etapei precedente, Uniunea Monetară Europeană. Şi sunt visele aderenţilor guvernării globale din Europa cu privire la trecerea la etapa finală - Uniunea Politică Europeană deplină, care va deveni, fără îndoială, paradisul guvernării globale.

Spre marele meu regret, regiunea Europei Centrale şi de Est - cu nefericita sa experienţă comunistă - nu este de prea mare ajutor. M-am aşteptat la o mai mare rezistenţă la astfel de planuri în rândurile cetăţenilor din aceste ţări, dar ea nu a venit. Oamenii din aceste ţări au înțeles în mod denaturat realitatea europeană. Ei nu au fost suficient de atenți la nuanţele sale şi la tendinţele în curs. Ei au crezut şi încă mai cred că parcurg marşul "înapoi la Europa statelor naţionale democratice", în timp ce direcţia în care merg este "avanti către Uniunea Europeană supranațională". Exponenţii guvernării globale ţin să le spună că, chiar şi cea mai mică critică a acestui drum este un apel implicit pentru a se reveni la starea de lucruri de pe vremea Uniunii Sovietice. Este dificil să-i convingi pe oamenii obișnuiți că este invers.

Noi, cei care am trăit în comunism, ştim că lupta împotriva conceptului statului naţional este una foarte nefericită. Actuală tendință din Europa, de a abandona statele naţionale, se bazează pe o poveste irațională, dar foarte uşor de acceptat, anume faptul că statele naţionale sunt vinovate de războaie. Aceasta se predă în şcoli copiilor. Aceasta este ceea ce politicienii din Europa repetă atunci când nu mai au alte argumente. Mă tem că este mult mai rău decât ne-am imagina - ei, probabil, chiar o cred. Noi trebuie să argumentăm cu răbdare că singura garanţie pentru pace este democraţia, libertatea şi prosperitatea, nu guvernarea globală.

Václav Klaus, Global Governance vs. National Sovereignty: Is it the West’s Next Great Ideological War? (Guvernanţa globală vs suveranitatea naţională: este următorul mare război ideologic al Vestului ?), California, Los Angeles, Hotel Intercontinental, 10 iunie 2012.



[1] John O’Sullivan, „Global Governance vs. Democratic Sovereignty“, Quadrant, March 2012.  


[2] John O’Sullivan, „Boarding the Sinking Ship“, The Spectator, 12 May, 2012.  

[3] John Fonte, „Sovereignty or Submission“, Encounter Books,New York, 2011.
 

http://www.klaus.cz/clanky/3116

Un comentariu :

Riddick spunea...

Nu e o bâlbâială, "de-democratizare" are sensul de "dezdemocratizare".


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Papahagi, 2011: "Înainte de a fi români, am fost europeni. Și creștini. Ce altceva suntem decât un amestec rasial daco-romano-slavo-cuman? De ce ne temem, așadar, de Statele Unite ale Europei, de parcă am pierde mai mult decât am câștiga? De parcă acquis-ul comunitar nu prevalează deja asupra legislațiilor naționale. Acest proiect nu e nou; el a fost doar diluat pe parcurs. Este proiectul federalist al creștin-democraților care în anii 1940-50 au pus bazele Uniunii Europene. Un proiect abandonat la jumătate de drum: Parlament European, dar nu și guvern federal european. Monedă unică, fără guvernanță financiară unică. Spațiu comun de securitate, fără armată comună. A venit momentul să desăvârşim proiectul gândit de Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Konrad Adenauer, Grigore Gafencu și alți politicieni creștin-democrați după cel de-al doilea război mondial."

 

Postări populare: