20 aprilie 2012

Băsescu și Ungureanu. Adepții statului impotent (Cronica Română.com)


De ce Petrom a fost o ”gaură neagră” cât a fost sub controlul statului român, iar odată cu transferul sub controlul statului austriac a devenit o companie extrem de performantă? De ce Sidex pierdea 1 milion de dolari pe zi în perioada cât a fost gestionat de statul român, iar în mâinile indianului Lakshmi Mittal a ajuns imediat pe profit? Proprietarii străini ai fostelor companii românești nu au la dispoziție serviciile SRI sau SIE, nu au posibilitatea de a asculta zeci de mii de telefoane, le lipsesc toate posibilitățile de verificare și control de care dispune statul român și totuși ei reușesc să rezolve problema furtului și ineficienței. Faptul că autoritățile statului nu sunt capabile să facă în așa fel încât companiile de stat să nu fie căpușate nu trebuie să inducă necesitatea înstrăinării companiilor de stat, ci trebuie să inducă necesitatea schimbării din funcții a celor care nu-și îndeplinesc îndatoririle de serviciu. 
Unul dintre aspectele care leagă recentele declarații ale președintelui Traian Băsescu și declarațiile premierului Ungureanu este utilizarea foarte frecventă a frazelor care încep cu următoarele construcții introductive: ”statul nu are bani pentru…”, ”statul nu poate…”, ”noi nu ne putem permite…”, ”România nu are…” etc. Ambii politicieni încearcă să explice populației că statul român nu are bani pentru a transforma Cupru Min sau Roșia Montana în niște companii profitabile, statul român nu are bani pentru a mări pensiile și salariile, statul român este incapabil să gestioneze eficient activele sale și să respecte totodată normele de mediu, statul român este retardat din punct de vedere tehnologic și nu poate asigura valorificarea la maxim a resurselor naturale ale țării noastre, etc etc. Concluzia pe care Băsescu, Ungureanu și o suită de ”intelectuali de dreapta” o deduc din aceste afirmații este că statul nu are capabilități tehnice, organizatorice și tehnologice să-și îndeplinească funcțiile, fiind imperios necesară reducerea rolului statului în economie, metoda principală a reducerii fiind privatizarea, deoarece numai ”prin privatizare poți salva ceea ce nu merge”, după cum declară vajnicul ”intelectual” MRU. Susținătorii acestei viziuni politice, viziuni care presupune de fapt o eutanasiere tacită a statului, se declară a fi ”de dreapta” și se declară ”susținători ai statului minimal”. În realitate, politica vânzării la prețuri subevaluate a activelor strategice nu este o ”politică de dreapta”. În Chile și în Polonia, două țări care se consideră etaloane ale implementării fără milă a politicilor economice de dreapta, politici absolut brutale și extreme din punct de vedere social și economic, companiile miniere care se ocupă de exploatarea rezervelor de cupru au rămas și vor rămâne în continuare sub controlul statului. Fără menținerea controlului direct sau indirect asupra unor sectoare-cheie ale economiei, statul pierde posibilitatea de a-și mai îndeplini funcțiile fundamentale. Băsescu și Ungureanu nu sunt susținători ai unui stat minimal, ei sunt susținători conștienți ai unui stat impotent.
Din punct de vedere practic, toate argumentele în favoarea excluderii statului din viața economică prin transferul activelor strategice în proprietate străină pot fi reduse la trei afirmații:
  1. Statul nu are suficienți bani
  2. Statul nu dispune de tehnologia (know-how) necesar
  3. Statul nu poate gestiona eficient activele pe care le deține
Este important de menționat faptul că statul nu este o entitate abstractă, iar eficiența lui depinde de oameni concreți care ocupă funcții de conducere. De fiecare dată când Traian Băsescu sau Mihai Răzvan Ungureanu declară că statul ”nu are” sau ”nu poate” sau ”nu știe”, electoratul trebuie să înțeleagă că sensul real al acestor afirmații se reduce la faptul că Traian Băsescu și Mihai Răzvan Ungureanu nu au soluții, nu sunt capabili să găsească executanți competenți și nu pot crea un mecanism eficient de verificare a acțiunilor subalternilor săi.
Se spune că statul nu are bani. În același timp, datoria publică a României se află în creștere continuă. Apare întrebarea firească de ce statul nu vrea să se împrumute pentru a finanța proiecte productive, cum ar fi Cupru Min, Roșia Montana, noile blocuri ale centralei nucleare de la Cernavodă? Statul, în persoana domnilor Băsescu, Ungureanu și altor gestionari ai finanțelor publice găsește bani pentru orice numai nu pentru proiecte care ar putea aduce profit și ar putea contribui la crearea unei situații în care statul să fie autosustenabil din punct de vedere financiar. Insistența cu care Băsescu și Ungureanu refuză să utilizeze potențialul economic al activelor statului deja nu mai seamănă cu o lipsă de profesionism, ci sugerează faptul că politica de distrugere națională este o alegere conștientă făcută de acest tandem.
Un alt argument invocat de susținătorii statului impotent este lipsa tehnologiilor și lipsa de know-how necesar pentru a transforma ”găurile negre” ale economiei în proiecte profitabile. Acest argument nu este altceva decât o manipulare grosolană. Tehnologia și know-how-ul au un preț și pot fi cumpărate. În toate domeniile, inclusiv mineritul, metalurgia, extracția gazelor de șist, exploatarea maritimă a petrolului, producția de energie electrică etc există companii specializate care oferă clienților tehnologie de ultimă generație și servicii de instruire și pregătire a specialiștilor capabili să utilizeze mijloacele tehnologice achiziționate. Statul român poate obține acces la tehnologii performante fără a fi nevoie de a înstrăina activele statului care vor beneficia de pe urma utilizării acest tehnologii. Problema nu constă în bani, deoarece există suficienți finanțatori dispuși să crediteze un proiect viabil și avansat din punct de vedere tehnologic. Problema constă în lipsa de voință politică.
De obicei, susținătorii ideii statului anorexic consideră că argumentul cel mai forte în favoarea înstrăinării activelor strategice ale statului este următorul: ”de la stat se fură!!!” De fiecare dată când se invocă acest argument, simțim nevoia să facem o precizare importantă: de la statul român se fură. Nu am auzit să existe vreo problemă cu furtul sau ineficiență la Statoil, compania petrolieră de stat din Norvegia. Nu am auzit să existe vreo problemă cu furtul sau ineficiența la OMV, compania petrolieră de stat din Austria. Nu există asemenea probleme la companiile miniere de stat, cum ar fi CODELCO din Chile sau KGHM din Polonia. Lista poate fi continuată.
De ce Petrom a fost o ”gaură neagră” cât a fost sub controlul statului român, iar odată cu transferul sub controlul statului austriac a devenit o companie extrem de performantă? De ce Sidex pierdea 1 milion de dolari pe zi în perioada cât a fost gestionat de statul român, iar în mâinile indianului Lakshmi Mittal a ajuns imediat pe profit? Proprietarii străini ai fostelor companii românești nu au la dispoziție serviciile SRI sau SIE, nu au posibilitatea de a asculta zeci de mii de telefoane, le lipsesc toate posibilitățile de verificare și control de care dispune statul român și totuși ei reușesc să rezolve problema furtului și ineficienței. Faptul că autoritățile statului nu sunt capabile să facă în așa fel încât companiile de stat să nu fie căpușate nu trebuie să inducă necesitatea înstrăinării companiilor de stat, ci trebuie să inducă necesitatea schimbării din funcții a celor care nu-și îndeplinesc îndatoririle de serviciu.
În România, teoria statului minimal a mascat crearea unei situații în care statul a devenit anorexic și impotent din punct de vedere instituțional și economic. Pentru ca țara noastră să supraviețuiască în condițiile unei conjuncturi economice extrem de dificile, este imperios necesar ca statul să devină o forță economică eficientă și productivă. Aceasta nu este o viziune utopică sau etatistă, ci este o viziune extrem de realistă și pragmatică. Economia României are nevoie de un stat puternic, eficient și condus de niște persoane responsabile, în caz contrar, economia României nu va fi deloc.

5 comentarii :

Gogu spunea...

Asa este ! Sint foarte interesat sa stiu CE si CIND trebuie sa facem pentru a nu mai fi asa ? Restul e gargara sau incitare parsiva, pe principiul ca ce bine ar fi sa-i stirnim pe prosti sa faca ceea ce noi nu avem curajul!
Sau, mai simplu:sintem satui de vorbe, a venit vremea actiunii ! Punct!

Riddick spunea...

Părerea mea e că ambele echipe - și USL și coaliția - sunt cu mulți pași înaintea noastră (waaay ahead), așa că multe nu prea ar fi de făcut acum, trebuia pornită treaba cu noi partide din 2010 ca să fie gata în 2011 pentru 2012.

A ieșit PP-DD, pe care sunt destul de decis să-l votez la locale, urmărind alianțele pe care le va face spre a mă convinge dacă merg cu el și la toamnă.

Alte două proiecte sunt pe drum. Partidul Naționalist (a depus actele la TMB pe 22 decembrie, e blocat de procuror din 9 martie, "pentru verificarea semnăturilor"). Nici Noua Republică nu va fi gata pentru locale, deci aceste două variante nu contează acum.

Văzând atacurile USL la PP-DD (mai nou), n-ar fi o greșeală votul pentru PP-DD la locale, poate și la parlamentare.

Gogu spunea...

Domnule draga, situatia tinde sa se complice si poate sa devina preocupanta.
Referitor la PPDD s-ar putea sa ai dreptate fiindca evreii care il cladesc nu sint prosti(dar nici filotimi); afirmatia anterioara exprima, pur si simplu, o informatie, nefiind o insinuare !
Celelalte partide nu-mi spun ceva, nu am auzit de ele . Si nu mai sint dispus sa votez cu galagiosi incompetenti ca ne-am fript cu CDR si alte asemenea !
Macar daca pe hoti nu-i putem inlatura, sa nu fie prosti ! Asta e, trist dar...evident !

Riddick spunea...

PP-DD deocamdată nu ne-a fript. Că nu e prea estetic, e partea a doua.

Gogu spunea...

De acord ref. PP-DD. Dar orice surpriza este posibila ! Sa speram, pentru a cita oara in ultimii 22 de ani, ca va fi mai bine ! Avem de luat decizii grele in acest an ! Pentru unii dintre noi s-ar putea sa fie pentru ultima oara ! Timpul trece....


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Papahagi, 2011: "Înainte de a fi români, am fost europeni. Și creștini. Ce altceva suntem decât un amestec rasial daco-romano-slavo-cuman? De ce ne temem, așadar, de Statele Unite ale Europei, de parcă am pierde mai mult decât am câștiga? De parcă acquis-ul comunitar nu prevalează deja asupra legislațiilor naționale. Acest proiect nu e nou; el a fost doar diluat pe parcurs. Este proiectul federalist al creștin-democraților care în anii 1940-50 au pus bazele Uniunii Europene. Un proiect abandonat la jumătate de drum: Parlament European, dar nu și guvern federal european. Monedă unică, fără guvernanță financiară unică. Spațiu comun de securitate, fără armată comună. A venit momentul să desăvârşim proiectul gândit de Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Konrad Adenauer, Grigore Gafencu și alți politicieni creștin-democrați după cel de-al doilea război mondial."

 

Postări populare: