24 februarie 2012
Conspiraţie împotriva internetului. Se pregăteşte un tratat mai periculos decât ACTA (România liberă)
Pe 27 februarie, la Geneva, vor începe mai multe negocieri care pot avea ca rezultat un nou tratat internaţional, în urma căruia Organizaţia Naţiunilor Unite ar putea dobândi o putere fără precedent asupra internetului, scrie Wall Street Journal.
Un număr mare de ţări, printre care Rusia şi China, fac presiuni uriaşe pentru a-şi atinge acest scop până la sfârşitul anului. După cum a declarat şi premierul Rusiei, Vladimir Putin, în iunie anul trecut, scopul său şi al aliaţilor săi este să dobândească "control internaţional asupra internetului" prin International Telecommunication Union (ITU), o organizaţie ce se află sub protecţia ONU.
Dacă demersurile acestor ţări au succes, acest nou regulament ar schimba complet modul de folosire al internetului. Încă de când a apărut internetul, ingineri, academicieni, grupuri organizate si mulţi alţii, au convenit prin poziţa lor în diferite organizaţii non-guvernamentale ca această reţea să funcţioneze liber, cum funcţionează şi în ziua de azi. Aceasta este şi explicaţia pentru succesul său fenomenal.
În 1995, peste 16 milioane de oameni foloseau internetul. În 2011, mai mult de două miliarde erau online, iar numărul lor creşte cu jumătate de milion pe zi. Această creştere se datorează şi faptului că guvernele au stat departe de sfera internetului.
Accesul la internet, mai ales cu ajutorul dispozitivelor mobile, îmbunătăţeşte calitatea vieţii omului mai mult decât orice altă tehnologie folosită de-a lungul istoriei. Astăzi totuşi, Rusia, China si celelalte 193 de ţări care fac parte din ITU vor să schimbe modul în care internetul funcţionează acum. Iată câteva fragmente din propunerile care s-ar putea să devină legi la următoarea conferinţă ce va avea loc la Dubai, în decembrie:
- să deţină controlul asupra securităţii virtuale şi confidenţialităţii datelor
- să permită companiilor de telefonie să taxeze pentru trafic "internaţional" de date
- să impună autoritatea ITU asupra Internet Corporation for Assigned Names and Numbers, adică entitatea nonprofit care coordonează adresele web ale lumii (exemplu .com, .org)
- să reglementeze taxele pentru serviciile de roaming
Mai multe ţări, printre care India si Brazilia, sunt foarte deranjate de aceste idei. Chiar dacă tehnologiile bazate pe internet îmbunătăţesc milioane de vieţi, unele guverne se simt excluse si vor mai mult control. Şi este evident că în ţările cu regimuri dure, oamenii se mobilizează fiind încurajaţi de accesul liber la internet.
Cea mai bună soluţie este ca cei care apreciază libertatea internetului să încurajeze dialogul între toate părţile implicate, inclusiv ITU si guvernele care susţin aceste schimbări, pentru ca toate părţile implicate să atingă un scop comun. Însă trebuie încă odata subliniate beneficiile pe care internetul le-a avut de-a lungul timpului, scrie WSJ.
Modificând modul în care internetul funcţionează acum ar duce la o împărţire, deoarece unele ţări ar alege să nu adopte aceste schimbări. Un internet "balcanizat" ar avea un efect devastator asupra liberului comerţ şi a suveranitaţii naţionale. Ar deteriora dezvoltarea internetului în ţările in curs de dezvoltare, dar şi la nivel global, întrucât inginerii sunt forţaţi să ceară permisiunea pentru a inova şi a investi.
Orice încercare de a dezvolta o autoritate intraguvernamentală peste internet ar trebui oprită. Ţările dezvoltate ar trebui sa tragă o linie împotriva acestor noi reguli şi să susţină reforme care să nu includa un rol autoritar pentru ITU.
Însă guvernele care sunt de acord cu această schimbare, par să se mobilizeze mult mai bine. Tot ce trebuie să facă aceştia este să işi asigure o majoritate printre cele 193 de ţări membre pentru ca acest tratat să intre în vigoare. Spre deosebire de Consiliul de Securitate al ONU, nicio ţară nu are drept de veto in legătură cu cerinţele ITU. Luând asta în considerare, se estimează ca există deja 90 de ţări care susţin controlul intraguvernamental, mai având nevoie doar de 7 ţări pentru ca acestea să se aplice.
http://www.romanialibera.ro/tehnologie/internet/conspiratie-impotriva-internetului-se-pregateste-un-tratat-mai-periculos-decat-acta-254449.html
>> The Wall Street Journal: The U.N. Threat to Internet Freedom
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Andrei Marga, 1995 ("Filosofia Unificării Europene"): "Identificările etnice ale românilor sunt în mare parte tradiţionale. Acestea caută să abată atenţia de la problemele concrete ale prezentului şi de la nevoia modernizării instituţionale spre abstracţiunile trecutului. Pentru mulţi intelectuali este limpede că naţionalismul, prin demagogia sa, generează stagnarea şi degradarea ce favorizează doar grupuri sociale incapabile să se adapteze lumii moderne. Intrarea în noua Europă, nu doar geografic, ci şi instituţional şi cultural presupune mai mult decât o alegere, presupune o schimbare a modului de gândire, de asumare, pe lângă devizele paneuropene, a unei abordări europene, o abordare disponibilă la compararea performanţelor, orientată spre modernizare şi având ca perspectivă unitatea europeană".
Postări populare:
-
- S-a ivit holera-n ţară şi Busuioc nu vrea să ştie de ea! Stăpânirea opreşte oamenii să mai vină la lucru. Au dat de ştire cu toba prin sat...
-
Într-un articol din Gândul, scrie aşa: "Elevii vor fi vaccinaţi cu Cantgrip pentru imunizare împotriva virusului AH1N1, responsabil ...
-
...Adică Franţa "are drepturi" în Noua Caledonie, prin Pacific, da' Rusia nu are dreptul să-şi reia propriul teritoriu (&qu...
-
Nu că n-ar putea fi mâna organizaţiei Illuminati ("Les Illuminés") ; dar în limba franceză - care are multe subtilităţi -, "...
-
"Pentru ca unii au spus ca sunt dictator, pot sa imi dictez memoriile, dar nu sa mi le scriu. Recunosc ca am spus ca dupa ce imi ter...
-
Traducerea articolului "The Communist-Capitalist Alliance", apărut la Radio Liberty. partea a doua partea a treia Parte...
-
Polémia : Les funérailles de Charb et de Stéphane Charbonnier Frédéric Malaval, philosophe, écologiste, essayiste… ♦ Le vendred...
-
M-aş duce ceva mai departe de scenariul descris de Ion Cristoiu , şi care ar conţine o suspendare a lui Băsescu, de data asta urmată de o...
-
Nu-i clar dacă şi "operatorii" sunt complici, ori dacă îşi dau seama despre implicaţii. Atenţie de ce instituţii aparţin ei, poate...
-
Nu este greu a sesiza ca, prin aceasta liberalizare impusa din afara, romanului in calitate de consumator i se interzice de fapt sa benefi...
8 comentarii :
Trebuie desfiintat ONU !
E un cancer, asta e.
Global
Preiau si eu pe blog
ACTA a căzut la Curte
http://ziuadecj.realitatea.net/politica/acta-a-cazut-la-curte--84620.html
Curtea de Justiție a Uniunii Europene
COMUNICAT DE PRESĂ nr. 11/12
Luxemburg, 16 februarie 2012
Administratorul unei rețele sociale online nu poate fi constrâns să instituie un sistem de filtrare general, care să-i vizeze pe toți utilizatorii săi, pentru a preveni utilizarea ilicită a operelor muzicale și audiovizuale
http://curia.europa.eu/jcms/upload/docs/application/pdf/2012-02/cp120011ro.pdf
A cazut din 16 februarie si nimeni n-a spus nimic pana azi. Ciudat..
Ca să nu o considere relevantă pt. ACTA. Iar foarte interesant, Comisia Europeană a trimis la Curte cazul DUPĂ această sentință.
Corect !
Trimiteți un comentariu