09 decembrie 2011

Nu cumva UE ne dictează și cum să votăm la referendumul de revizuire a Constituției ?



Sau l-or falsifica și pe-ăla, ca în 2003 ? (cifra de participare reală circa 38%, validat de Curtea Constituțională cu "54,2%").
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Bruxelles, că România trebuie să treacă în Constituţie, şi nu în alt act normativ, prevederile privind bugetul şi deficitul structural, din acordul convenit la summit-ul UE

Preşedintele Băsescu a subliniat că una dintre prevederile acordului se referă la obligaţia statelor care aderă la acesta de a include în legislaţia naţională angajamentul pentru "buget naţional echilibrat şi în surplus", ceea ce înseamnă că deficitul structurat nu trebuie să depăşească 0,5% din PIB.

Şeful statului a menţionat că actul normativ prevăzut în acord pentru înscrierea acestei prevederi, "în cel mai scurt timp", este "Constituţia sau o lege echivalentă cu Constituţia". El a precizat că introducerea prevederii în Constituţie sau într-un act echivalent va fi constatată de Curtea de justiţie a UE.

"România nu are act echivalent cu Constituţia, şi aici niciun politician nu ar trebui să se joace. (...) Take it or leave it", a mai spus Băsescu.

El a adăugat: "Uite cum a venit UE şi pare a spune «Domnule preşedinte, pare să fi fost inspirat că ai trimis proiectul de revizuire a Constituţiei la Parlament". Preşedintele a spus că aceasta este o glumă.

MEDIAFAX

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: