23 decembrie 2011

Aderarea la Uniunea Fiscală Europeană, eroarea care ne va îngenunchea definitiv (Bursa)



    După încheierea reuniunii de iarnă a Consiliului European, mărturisirea compromisului politic convenit a dat la iveală o recondiţionare a viziunii cu privire la viitorul UE care, în termenii discursului preşedintelui Băsescu din 11 decembrie, include: "adoptarea de aranjamente de supraveghere bugetară şi a dezechilibrelor care să împingă Uniunea Europeană şi zona euro către politici de calitate" având ca pivot "un deficit structural mai mic de 0,5%, atunci când se ajunge la deficit" care "...a devenit o obligaţie, nu mai este la latitudinea nimănui".
     Punerea în operă a fost imaginată sub forma unei Uniuni Fiscale la care, conform poziţiei preşedinţiale, România s-ar vrea parte ("...România va participa la acest acord de Uniune Fiscală"), chit că aderarea la această uniune venală pune în dis-cuţie - fără niciun avantaj şi cu costuri inoportune economic! - suveranitatea naţională ("modul cum va fi introdus în Constituţie, sau în legislaţie echivalentă, acest obiectiv al Pactului de Stabilitate şi Creştere va fi analizat şi aprobat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene"; "Examinarea proiectelor bugetelor statelor membre ale acordului (se va realiza) de Uniune... De asemenea, execuţia bugetară va fi monitorizată" ) şi că, odată cu imixtiunea în autonomia internă, se vor convoca - previzibil - alte curbe de sacrificiu ("se va trece la o politică de reducere a nivelului de îndatorare, cu costurile specifice unei astfel de politici, cu îngheţări de salarii, pensii, poate cu reduceri chiar, cu puternice reduceri de cheltuieli ale statului") care vor afecta semnificativ nivelul de bunăstare al populaţiei în următoarele decenii.
 Dincolo de înţelesul cu care este creditat de contabili, deficitul bugetar îşi depăşeşte - prin funcţia centrală deţinută în strategiile de dezvoltare economică - definiţia ortodoxă (exces de cheltuieli bugetare în raport cu resursele de venituri bugetare disponibile). În raport cu Antanta în care suntem parte şi cu speranţa de mai bine, alături de investiţiile societare (1), de investiţiile străine directe (2) şi de fondurile comunitare nerambursabile (3), deficitul bugetar constituite a 4-a cale pentru resorbirea diferenţelor de dezvoltare societală - economică şi socială - a României.
     În opinia mea, deficitul bugetar constituie şi ar trebui perceput ca o asumare îndrăzneaţă a timpului economico-financiar înţeles ca durată de dezvoltare economico-socială.
     În termenii statului de drept, deficitul bugetar este controlat de eficienţa economică, de eficacitatea socială, de oportunitatea societală şi de capacitatea de răspuns a investiţiilor, necum de instituţionalizarea unui plafon procentual de îndatorare calculat ca raţie din PIB.
     În termeni politici, deficitul bugetar asumat - concret, vorbim de dimensionarea lui - constituie si rămâ-ne un demers venal responsabil care este condiţionat de capabilitatea guvernamentală de a-şi onora magistral mandatul şi de suportabilitatea fiscalităţii la care - silit - vor fi expuse veniturile curente ale populaţiei (persoane fizice şi morale).
     În termeni econometrici, deficitul bugetar public presupune - în concomitenţă şi sinergie temporală - sacralizarea a două inegalităţi: I "Serviciul anual al creditului (rata scadentă + costul curent) < Venitul anual actualizat generat de investiţia astfel finanţată" şi II "suma serviciilor anuale ale creditelor trase < suma veniturilor anuale actualizate generate de investiţiile astfel finanţate", care, ca rezultat, trebuie să susţină necondiţionat, o a treia: III "Costurile suportate de contribuabili < Surplusul de bunăstare generat şi distribuit contribuabililor".
     Faptul că în prezervarea Uniunii Europene, Consiliul European pune şaua pe deficitul bugetar nu este o noutate, este doar o confirmare a conservatorismului precar pe care-l patronează. Că această prezervare însă, este gândită cvasi-exclusiv din perspectiva exonerării sistemului bancar de riscul de " default" sistemic (cum zicea un clasic în comă politică, prea mare şi tare pentru a se surpa!) şi a protejării faptului implinit (resorbţia datoriilor suverane nu este gândită ca parte a resorbţiei creaţiei "ex-nihilo" de monedă şi implicit a uzurarului instituţional) revelă faptul că, la vârf, interesele comunitare observă doar efectele şi nu fondul problemei.
     Apelul la deficitul structural - un concept precar ştiinţific chemat să facă ordine-n zdrenţe (nu în dezordine!) - conduce la concluzia de primă instanţă că, dincolo de erezia instituţionalizată sub forma regimului rezervelor fracţionare, ne confruntăm cu o erezie a abordării (Tratatul de la Maastricht, Basel-urile şi CRD-urile sunt probe irefutabile ale acestei erezii) care probează faptul că veniturile şi avuţia contribuabilului (proprietatea privată şi bunăstarea pe care aceasta o susţine) nu intră realistic în vederile Consiliului şi Antantei.
     1 Deficitul structural defineşte conceptual excesul de deficit bugetar care poate fi comis în anul curent faţă de deficitul cu care s-a încheiat execuţia bugetară în anul anterior, fără a modifica (care prezervă) datoria publică pre-existentă, măsurată ca rată din PIB(vezi nota 1).
     Paradigmatic, evaluarea deficitului structural necesită trei estimate: modificarea ca sens şi direcţie a PIB-ului ("output gap"-ul macroeconomic măsurat în unităţi monetare), modificarea consumului indusă de modificarea PIB-ului şi modificarea veniturilor curente pe care le induce agregat modificarea PIB-ului şi modificarea consumului.
     Dintre aceste estimate, extrem de important, ultimele două pot fi redimensionate autoritar prin decizii politice!
     Dată fiind criza economică pe care o traversăm, finalitatea urmărită de supra-politicul angajat prin pre-definirea pragului-limită a deficitului structural şi prin orientarea statelor aderente spre a convenţionaliza constituţional acest indicator de panoptică macro-fianciară are în vedere - ca s-o spunem cu francheţe -consolidarea datoriilor suverane sub formă de datorii perpetue şi nimic altceva.
     Raţiunea obiectivă pe care o susţine această finalitate ne-naturală - consolidarea "sine die" a sustenabilităţii sursei din care-şi alimentează veniturile economia bancară - n-are nicio legătură cu consolidarea economiei reale (singura sursă de venituri şi de bunăstare în consum a populaţiei).
     Căile prin care şi modul în carese poate interveni în procesul de bugetare spre încadrarea în deficitul structural prescris decurg din termenii relaţiei în baza căreia se calculează acesta, respectiv,
     a) - stocul de datorie publică : serviciul datoriei publice (rate scadente + dobânzi datorate), inclusiv diferenţialul de costuri ocazionat de masa de datorie rostogolită;
     b) - deficitul cu care s-a încheiat execuţia bugetară anterioară;
     c) - produsul fiscal estimat pentru anul previzionat: creştere/descreştere economică, creştere/descreştere/staţionare a fiscalităţii, rata agregată a producţiei/extracţiei fiscale efective;
     d) - cuprinderea Bugetului Public (bugetele aduse sau ne-luate în considerare în economia Bugetului General Consolidat).
     *  Consideraţii liminare
     Din analiza empiricii disponibile, adoptarea unui prag de deficit structural este menită conservării ex-ante şi supravegherii pe flux a gradului de îndatorare publică, un convenient sau un inconvenient în manevrabilitatea deficitului bugetar în funcţie de mărimea PIB-ului şi de structura de compoziţie "legală" a agregatului bugetar.
     Sunt avantajate PIB-urile mari şi structurile bugetare itinerante!
     Chiar dacă realitatea politică actuală poate induce - evident blufând - ideea de necesitate cu privire la adoptarea unui prag pentru deficitul bugetar, acceptarea - chiar şi în condiţiile unei guvernări responsabile! - a unui deficit (fie el şi structural) înseamnă, în opinia mea să subscriem la condamnarea ex-ante - şi fără drept de apel - a României la sub-dezvoltare. Ori, în opinia mea, de condamnat sunt cei care - ajunşi la frâie - au dat şi dau în neştire (exclusiv pe spesele contribuabilului) cu oiştea-n gard! Mai clar, în condiţiile adoptării ca principiu a unui prag de deficit (indiferent dacă ne referim la deficitul structural, la deficitul cash, ori la deficitul ESA 95(vezi nota 2), modelarea nevoii de resurse bugetare - dacă se realizează! - va fi restricţionată nu de convenienţa/inconvenienţa economică şi strategică, ci de mecanisme para-economice gândite din perspectiva uzurarului.
     Ieşirea din impas, presupunând că există sinergie între voinţa politică şi cererea reală de politici publice degajată de contribuabil, necesită, fie renunţarea la înregimentarea în Uniunea Fiscală, fie apelul la inginerii financiare (creşterea fiscalităţii, rostogolirea şi recondiţionarea structurală a creditelor scadente etc.), care, de la sine înţeles, costă, fie, în fine, ex-post, denunţarea termenilor înregimentării (constituţionalizarea lor va constitui, previzibi, un impediment major!).
     *  De ce convine Puterii noua paradigmă bugetară?
     a) Pentru că, pe fond, în execuţia "legală" a bugetului public, deficitul structural constituie o componentă sub-alternă a deficitului "cash" - deficitul luat în considerare de organismele financiare internaţionale şi trans-naţionale şi de instituţiile pan-europene de resort care ne observă şi
     b) Pentru că, dată fiind practica în vigoare, din perspectiva execuţiei bugetare efective, deficitul structural n-are nicio relevanţă ca element de constrângere, dar poate justifica fără " dureri de cap" - prin simpla invocare - orice măsură bugetară discreţionară.
     Pentru a elimina confuziile generate de protipendadă (inclusiv de executiv) prin folosirea anapoda a sintagmei "deficit cash" - o dovadă patentă a lipsei crase de expertiză cu care s-a însoţit Puterea - deficitul "cash" în înţelesul lui ortodox nu este ilicul cu canafi în care este îmbrăcat excesul de cheltuieli comis de Putere (exclusiv pe spezele suveranului de drept care - scos din cărţi - plăteşte fără drept de apel oalele sparte!) şi cu care aceasta "defilează" - bazându-se pe insuficienta cunoştinţă de cauză a partenerilor de dialog! - pe la cancelariile de interes, occidentale şi de dincolo de ocean. Deficitul cash este datoria publică care se acumulează în urma execuţiilor bugetare neconforme raţiunii pentru care decidenţii îi declară necesitatea.
     2 Deficitul cash (corect în termenii financiari consacraţi, "deficitul bugetar calculat pe bază cash") este definit de GAO(vezi nota 3) ca fiind volumul de cheltuieli publice efectuate în exces faţă de volumul resurselor financiare afluite şi disponibile în bugetul public în timpul execuţiei bugetare (veniturile bugetare, inclusiv resursele din fonduri nerambursabile).
     Concret, deficitul cash reflectă contabil, în unităţi monetare, dezechilibrul din operaţiunile bugetare pe măsura efectuării lor - plăţi > încasări - în timpul unui an fiscal.
     În concepţia finanţiştilor Puterii şi în complet dezacord cu metodologia standard şi cu litera Constituţiei referitoare la Bugetul public(vezi nota 4), deficitul cash se calculează altfel. C'aşa e mai convenabil!?
     Aşa s-a ajuns, de exemplu, ca Fondul Proprietatea să facă parte din Bugetul public şi Bugetul public - rebotezat pentru conformitate Bugetul General Consolidat - să devină o inginerie contabilă. Tot aşa, agenţii şi autorităţi autonome alogene - fără nicio tangenţă cu spiritul şi logica constituţională a Bugetului public - au fost aduse spre a pune umăru' la manipularea/jus-tificarea deficitului bugetar. Vorbim de Instituţiile publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii, de Compania Naţională de autostrăzi şi drumuri naţionale şi, de ultimul venit, Titlurile de despăgubire A.N.R.P. (spre a justifica - în opinia mea, pernicios - restaurarea discriminatorie a proprietăţii private(vezi nota 5).
     În aceeaşi logică depravată şi în pofida faptului că finanţarea lui este cvasi-exclusiv privată, Bugetul Fondului Unic de Asigurări Sociale de Sănătate a fost co-încatenat ca anexă la bugetul de stat, iar Bugetul Fondului de şomaj, în Bugetul asigurărilor sociale de stat (spre re-balanţare). Mai mult, Bugetul activităţilor de privatizare, devenit ne-necesar (evidenţia neconvenabil, ca şi AVAS-ul, cum avuţia naţională se monetizează spre a finanţa deficitul bugetar curent!), a fost depersonalizat (bugetar) şi aruncat "la comun" cu "alte autorităţi şi agenţii guvernamentale".
     Finalitatea? Bugetul public a ajuns o structură bugetară "de convenienţă" (Bugetul General Consolidat) dedicată escamotării exceselor bugetare.
     Motivaţia? Legal - nu există. Pe fond - "perfecţionarea" deficitului cash!
     Rezultatul? Deficitul Bugetului de stat poate excede deficitului oficial (deficitul Bugetului General Consolidat, sau, în termenii agreaţi de FMI , deficitul cash!).
     În fapt, s-a creat ambientul propice pentru ca sume exorbitante să poată fi cheltuite fără ştirea contribuabililor, fără ca mandatarii suveranului (Parlamentul) să sancţioneze ingineria, şi fără ca reprezentanţii finanţei care ne păstoreşte (cu tot cu Tănăsescu!) să sancţioneze golănia bugetară dâmboviţean pusă la cale de Putere.
     Aşa se face că, în medie, deficitul Bugetului de stat a depăşit în ultimii ani cu aproximativ 30% deficitul oficial şi că, în anul 2012, conform proiecţiei bugetare aprobate de Parlament, deficitul bugetului de stat va depăşi cu peste 53% deficitul public declarat (deficitul cash)! (vezi tabel)
     În opinia mea, ca deziderat minimal de probitate în raport cu sancţionarea discreţionară prin fiscalitate a veniturilor curente ale persoanelor, deficitul calculat pe bază cash trebuie să reflecte consistent excesul real de cheltuieli publice.
     Cu consolidările necesare (evitarea dublei înregistrări, respectarea egalităţii între transferurile "out" şi evidenţierea lor în "in"), există două alternative de însănătoşire instituţională a deficitului cash:
     - fie se respectă litera constituţiei, caz în care, în dimensionarea defictului bugetar se iau în considerare doar Bugetul de stat, Bugetele de asigurări sociale şi bugetele locale, celelalte bugete fiind reaşezate fiscal şi observate panoptic de autoritatea responsabilă cu datoria suverană (internă şi externă),
     - fie se modifică convenţia constituţională cu privire la structura de conţinut a Bugetul public şi deficitul bugetar se calculează corect ca sumă a soldurilor negative - suma exceselor de cheltuieli băneşti (inclusiv creditele şi costurile scadente la creditele trase) rezultate din execuţiile bugetelor finanţate din bani publici şi din datorie publică - nealterată de influenţa surplusurilor create prin introducerea în economia bugetului public a unor bugete alogene sau de "convenienţă" construite cu sold pozitiv.
     *  Să recapitulăm
     a/ Venal, suveranitatea naţională se exprimă prin monedă, iar cetăţenia - ca orice libertate cumpărată - prin onorarea rolului fiscal direct şi indirect aşezat în sarcina fiecărei persoane (fizice sau morale).
     b/ Instituirea "draconic"-ului în adoptarea şi respectarea unui prag de deficit bugetar (aderarea la Uniunea Fiscală) prin înscrierea lui în Constituţie (chiar şi într-un act normativ cu putere similară - lege constituţională ?!) este neavenit pentru oricare din ţările aderente şi echivalează cu o condamnare la subdezvoltare perpetuă. Singura însuşire reală a conceptului de deficit structural decurge din faptul că, imagologic, poate juca un rol ideologic perfect pre-definit!!
     c/ Invitarea statelor non-euro în fieful Uniunii nu este decât o mostră crasă de inconsecvenţă conceptuală şi principială în construcţia stâlpilor de susţinere de care UE duce lipsă.
     d/ Aşezarea pe prim-plan a Pactului de stabilitate şi dezvoltare fără a observa pe fond Criteriile de la Copenhaga şi adoptarea unei politici restrictive în domeniul deficitului bugetar (în timp de criză, măsura este recunoscută ca fiind pro-ciclică) fără a reconsidera regimul rezervelor fracţionare şi a ratei de creştere a masei monetare, reflectă în opinia mea dimensiunea golemică a panicii care transcede occidentul şi la care nu trebuie să ne raliem.
     e/ Inutilităţi de speţa deficitului structural cu care-şi mobilează timpul teoreticienii din direcţiile/diviziile dedicate din UE şi din alte utilităţi instituţionale create de finanţa centrală, internaţională şi trans-naţională în periplul lor imperial (Bănci centrale, BCE, OECD, FMI) rămân în opinia mea, poate prea pământeană, exerciţii pentru timpul liber(vezi nota 6).
     f/ Faptul că în Consiliul European s-a convenit tacit că sistemul bancar este curat ca lacrima şi că vinovatul de serviciu trebuie să-şi taie craca de sub picioare, nu face decât să confirme faptul că după cântatul cucuvelei, noaptea minţii nu poate răscroi decât cârdăşii patent contra-productive.
     g/ Aderarea României la politicile fiscale negociate la reuniunea de iarnă a Consiliului European, dacă se va'ntâmpla!, va constitui - financiar, economic şi politic - eroarea magistrală care, în timp şi spaţiu, ne va îngenunchea definitiv. 

DANIEL IONESCU

[ document ataşat " Tabel" - click aici ]

     *  Note:
     (1) Sper că serviciul de a pune pe tavă definiţia desacralizată a deficitului structural va fi de bun augur pentru politicul angajat, pentru ţuţării din dotare, pentru decidenţii şi profesioniştii cu ţigla spartă care se dau în stambă pe sticlă şi-n presa scrisă şi, mai ales, pentru cei care, creduli încă, plătesc fără să crâcnească preţul precarităţii politicilor guvernamentale!
     (2) Al doilea tip de deficit încetăţenit în practica internaţională - deficitul ESA 95 (accrual deficit/deficit on accrual basis) - diferă metodologic faţă de deficitul cash prin faptul că orice venit/cheltuială este luat/ă în considerare în momentul înregistrării în evidenţa contabilă şi nu în momentul intrării efective a resursei băneşti/stingerii efective a obligaţiei de plată (plata efectivă). Metoda elimină < ab initio > posibilitatea reportării de pe un an fiscal pe altul a unor elemente de venituri şi/sau cheltuieli.
     (3) GAO = Government Accountability Office - autoritatea federală care, din 1921, asigură pentru Congresul American, auditul, evaluarea şi investigarea performanţei în execuţia bugetară a fondurilor publice.
     (4) Art. 138(1) Bugetul public naţional cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale judeţelor.
     (5) Ca fapt juridic non-discriminatoriu, procesul de restaurarea proprietăţii private (proprietatea alienate in raport cu titularul ei de drept) comportă o logică unitară în tratamentul societal al proprietăţii constituite înainte şi după 11 iunie 1948; derogând de la conceptul de "in integrum" privatizarea proprietăţii socialiste asupra mijloacelor de producţie (realizate după data menţionată) concepută în termenii proprietăţii indivize (societare) a creat pe lângă îndreptăţiţi şi beneficiari ne-îndreptăţiţi! Între aceştia, cap de listă a fost statul cu cohortele de intimaţi adiacent adsorbite.
     (6) A se vedea totuşi abordarea lui Randall Wray şi Yeva Nersisyan în "Does Excessive Sovereign Debt Really Hurt Growth?" (Minsky Summer Conference Levy Economics Institute, 2010) care convine ferm asupra faptului că deficitul structural este un concept pseudo-ştiinţific!



2 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Preiau si eu

Riddick spunea...

E text dens, trebuie să recunosc. Nu l-am priceput tot. :)


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: