07 decembrie 2010

Comisia Europeană a întârziat un an şi jumătate construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă



Suntem o ţară de tâmpiţi, dacă am ajuns să stăm un an şi jumătate după ăia de la Comisia Europeană, ca să ne spună ei nouă dacă sunt sau nu de acord cu extinderea centralei nucleare de la Cernavodă:

EnergoNuclear, compania care va construi reactoarele nucleare 3 şi 4 la centrala de la Cernavodă, a primit, luni, avizul Comisiei Europene pentru derularea investiţiei, a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al Nuclearelectrica, Pompiliu Budulan.

"Avizul favorabil a fost transmis luni. Proiectul de la Cernavodă va duce la o investiţie de mai multe miliarde de euro şi la crearea unui număr important de locuri de muncă", a afirmat Budulan.

Documentaţia de notificare a investiţiei a fost transmisă Comisiei Europene în luna iunie a anului 2009, iar avizul favorabil reprezintă o condiţie pentru începerea lucrărilor de construcţie a celor unităţi nucleare.

Construcţia celor două unităţi nucleare, care vor cumula aproximativ 1.400 MW, va dubla puterea instalată în centrala de la Cernavodă, operată de compania de stat Nuclearelectrica. Investiţia este evaluată de autorităţile române la patru miliarde de euro.

EnergoNuclear este controlată în proporţie de 51% de compania de stat Nuclearelectrica. Ceilalţi acţionari sunt RWE (Germania), Enel (Italia) şi GDF SUEZ (Franţa), fiecare având câte 9,15% din titluri, în timp ce ArcelorMittal România şi Iberdrola deţin câte 6,2% din acţiuni. Un alt acţionar, CEZ (Cehia), care are 9,15% din acţiuni, a decis să renunţe la proiect.

Centrala de la Cernavodă asigură, cu două unităţi, aproximativ 18% din producţia de electricitate la nivel naţional.

Nuclearelectrica este deţinută de stat, prin intermediul Ministerului Economiei. [aiurea, ce stat mai e ăsta... ]

Mediafax

2 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Exista legislatie care ne obliga sa avem avizul CE ca sa contruim ceva in Romania ?

Riddick spunea...

Dacă avem, tot noi, ca tembelii, am votat-o.

Nu ştiu exact, s-ar putea să se fi aplicat din oficiu "normele europene".


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Alina Inayeh, 2021 ("Ce cred românii despre Est şi Vest" - sondaj): "[...] toți acei 30%, care mie îmi dau foarte multă bătaie de cap, cred că țările occidentale, deci nu numai UE, ci țările occidentale luate așa, ca pachet, au adus mai mult rău decât bine României. Și există un număr îngrijorător de mare, 67% dintre români, deci două treimi dintre ei, care cred că interesul național trebuie păstrat, trebuie salvat, trebuie luptat pentru el chiar dacă asta înseamnă pierderea calității de membru UE. [...] deci dacă interesul național o cere, să se ducă UE unde o vrea, pentru că interesul național este mult mai important. Ne apărăm cu dinții ceva ce nu înțelegem ce. Nu știm exact ce înțeleg românii prin interesul general.

 

Postări populare: